Finanțare pentru centre de colectare a deșeurilor care nu sunt ridicate de firmele de salubritate. Cetățenii vor avea unde duce mobilierul vechi, cauciucurile și gunoaiele rezultate din construcții

La semnarea contractelor au participat premierul și ministrul Mediului
La semnarea contractelor au participat premierul și ministrul Mediului
20 octombrie 2022, 09:12

„Reușim să punem la dispoziția cetățenilor o soluție gratuită de colectare a deșeurilor din gospodării – mobilier vechi, cauciucuri, baterii uzate, deșeuri rezultate din demolări – care nu sunt ridicate de operatorul de salubritate, a spus premierul Nicolae Ciucă, prezent la ceremonie, alături de ministrul Mediului, Tanczos Barna. Cred că toate aceste demerusi duc la îndeplinirea obiectivului de tranziție de la o societate a consumului la o o societate a reciclării. Acest deziderat al nostru nu se poate realiza decât prin implicarea fiecăruia dintre noi”.

Ceremonia de semnare a contractelor:

La ceremonia de semnare au participat primarii localităţilor beneficiare: comuna Doboliu (judeţul Bihor), oraşul Ocna Mureş (judeţul Alba), Municipiul Râmnicu Vâlcea (judeţul Vâlcea), Municipiul Feteşti (judeţul Ialomiţa), comuna Biharia (judeţul Bihor), oraşul Chişinău-Criş (judeţul Arad), comuna Pomezeu (judeţul Bihor), Municipiul Sighişoara (judeţul Mureş), comuna Bălăuşeri (judeţul Mureş), Municipiul Botoşani (judeţul Botoşani), Municipiul Reghin (judeţul Mureş), Municipiul Arad (judeţul Arad), oraşul Uricani (judeţul Hunedoara), comuna Sângeorgiu de Mureş (judeţul Mureş), oraşul Zlatna (judeţul Alba), comuna Lupşa (judeţul Alba), comuna Porumbacu de Jos (judeţul Sibiu), Municipiul Oneşti (judeţul Bacău), Municipiul Braşov (judeţul Braşov), Municipiul Odorheiu Secuiesc (judeţul Harghita), oraşul Petrila (judeţul Hunedoara) şi Municipiul Târgovişte (judeţul Dâmboviţa).

În total vor fi 565 de centre de colectare, iar suma alocată este de 590 de milioane de euro.

Contractele parafate sunt încadrate la capitolul de investiţii I1 – Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune, subsecţiunea 1.a. – Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Bugetul prevăzut pentru acest subcapitol este de 452,2 milioane de euro.

„Până în 2030 ne propunem să nu mai ducem la centrele de colectare mai mult de 10% din deșeurile urbane”, a mai spus premierul Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite