A șasea zi de proteste cu tiruri și utilaje pe străzi. 24 de dosare penale pentru instigare la violență. Intrarea în portul Constanța, blocată pentru scurt timp. Guvernul promite să satisfacă unele revendicări
E a şasea zi de haos din cauza protestelor declanșate de transportatori şi fermieri. Șoselele de centură şi unele bulevarde mari din țară au fost blocate de utilaje. Negocierile cu Guvernul au eșuat din nou și spiritele s-au încins. Iar o soluție la problemele oamenilor nu se întrevede prea curând.
Vama Siret din Suceava a fost blocată complet de tractoare și camioane. Și în Iași s-au mobilizat transportatorii, hotărâți să vină și ei spre București.
Alin Crețu, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor de Marfă, Suceava: Noi nu cerem ceva aberant, suntem manipulați, dezbinați. Când stăm la rând în vamă trei zile, noi nu vrem să plătim trei zile rovinieta pentru că stăm și facem 2 kilometri.
Mai mulți manifestanți cu TIR-uri au blocat o poartă de intrare în portul Constanța timp de câteva minute. Oamenii, pe parcursul zilei, s-au adunat cu greu față de zilele trecute. Ei nu au revendicări foarte clare. Aceștia vor scăderea RCA-ului, pentru că, spun oamenii, aproape li s-au dublat sumele pe care sunt nevoiți să le plătească anual. Sunt nemulțumiți și de alte taxe de drum, de polița CASCO și vor ca acestea să fie reduse.
Centura Capitalei e parțial blocată din timpul nopții, în zona Afumați. O parte dintre protestatari au încercat să vină pe jos spre oraș. Nu au fost lăsați și reclamă abuzuri din partea poliției.
Benone Matei, inspector general, Poliţia Română: Polițiștii s-au autosesizat după apariția unor mesaje în spațiul public, cât și de la protestatari care au spus că, pe grupuri de Whatsapp, au fost postate mesaje care incită la violență. La Chiajna a fost o persoană care deținea o armă albă, interesant de ce participa cu arma albă la protest.
Alin Ionel Mastan, inspector general al Jandarmeriei Române: Am avut efective angrenate în peste 27 de județe. Zilnic am acționat din punct de vedere al Jandarmeriei cu peste 600- 700 de efective la nivel național.
Luni seară, după ore de discuții, ministrul Agriculturii a anunțat sprijin financiar pentru fermieri și subvenționarea accizelor din agricultură până în 2026. Părțile au căzut de acord asupra unei liste de 13 revendicări pe care Guvernul el va satisface.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Pe de-o parte e creditul fermierului, care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru. 1.95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii și Guvernul Românei. Un al doilea credit, creditul agricol, cu 2% plus ROBOR, care este pentru capital de lucru. Am pus un proiect foarte important pentru accesarea acestor credite. Amânarea la plată a ratelor pentru creditele neperformante pe care fermierii le-au luat cu dobânzil foarte mari.
Marius Micu, reprezentant, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare: Avem mai multe puncte de acord, prima e acordarea în regim de urgență a plaților APIA. Compensarea pirderilor fermierlor prin adoptarea de culoare separate și monitorizarea importurilor prin sigilii în portul Constanța.
Dar în fața ministerului, protestatarii tot mai au nemulțumiri. Transportatorii cer plafonarea RCA la sume mai mici și recuperarea unor procente din acciza la combustibil.
Potrivit unor surse, Ministerul Transporturilor ar fi de acord cu nesancționarea lipsei rovinietei pentru situația în care este depășit timpul de staționare în vamă. Totodată, o altă variantă acceptată ar fi aceea de a crea culoare speciale în portul Constanța, dar și în vămi, pentru transportatorii UE și non UE, pentru ca aceștia să poată să iasă cât mai repede din țară.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis printr-un comunicat că are disponibilitate totală pentru negocierile cu protestatarii, dar că există și o linei roșie, măsurile de combatere a evaziunii fiscale, peste care nu vrea să treacă.
La Constanța, sute de protestatari au defilat pe bulevarde, flancați de polițiști. Pe alocuri, interacțiunea cu autoritățile a devenit aproape violentă. Atmosfera a rămas încinsă după incidentul de sâmbăta noaptea, de pe centura a orașului, când un polițist a îndreptat arma către un autoturism.
Şi la Piteşti șoferii ieșiți pe străzi în sprijinul transportatorilor și fermierilor au intrat în conflict cu polițiștii. Polițiștii le-au dat amenzi șoferilor protestatari pentru probleme tehnice ale mașinilor. Niciunul dintre contravenienți nu a semnat procesele verbale.
Și la Târgu Mureș a fost agitație pe parcursul nopții. Fermieri din tot județul spun că protestează până joi și că vor negocieri doar cu premierul Marcel Ciolacu. Până atunci, organizează acțiunea și amenință că o vor extinde la nivel national.
”Să venim spre Târgu Mureș. Dar dacă stăm înafara orașului, mare impact nu e, să solicitam printr-o cerere să ne lase să intram cu 100 de tractoare în centru. (…) Tranzitul e o poveste . Vin cu 40 de tone și le descarcă la noi. Asta o fac oamenii de afaceri români”, a spus un reprezentant al protestatarilor.
La Iernut, în județul Mureș, 40 de utilaje agricole au refuzat să oprească la semnalul Poliţiei Rutiere.
Și Centura Capitalei a fost parțial blocată în noaptea de duminică spre luni, în zona Afumați. O parte din protestatari au încercat chiar să se îndrepte către oraș pe jos, dar au fost opriți de autorități.
Poliția anunță că, la nivel national, au fost întocmite 24 de dosare pentru instigare la violență.
Benone Matei, inspector general, Poliţia Română: ”Polițiștii s-au autosesizat după apariția unor mesaje în spațiul public, cât și de la protestatari care au spus că, pe grupuri de Whatsapp, au fost postate mesaje care incită la violență. La Chiajna a fost o persoană care deținea o armă albă, interesant de ce participa cu arma albă la protest.”
El a oferit şi exemple de mesaje în acest sens, cum ar fi: „Hai să luăm maşina de poliţie pe sus şi să mergem la Guvern, că altfel nu se mai poate„, „Haideţi să luăm topoarele şi să mergem pe jos la Guvern”, „Bătaia este ruptă din Rai”, „Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare şi să ne facem dreptate”.
„Este evident că aceste mesaje incită la violenţă şi facem tot ce putem pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje„, a precizat Benone Matei.
Protestatarii din județul Suceava au încercat să blocheze punctul de frontieră Siret, dar și drumurile din oraș.
La Galați, peste 100 de șoferi de camioane, tractoare sau autoturisme au protestat pe șoseaua de centură a orașului.
Protestatarii au blocat pentru puțin timp și Vama Borș. Acțiuni asemănătoare au avut loc și în alte județe, fară a se înregistra incidente.
Şeful IGPR Benone-Marian Matei a precizat că Poliţia acţionează în sistem integrat împreună cu Jandarmeria Română pentru a preveni faptele antisociale şi de a proteja populaţia.
Jandarmeria acţionat, zilnic, cu 600-700 de efective la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii publice la protestul transportatorilor şi fermierilor, modul de angrenare al forţelor fiind în dinamică, în funcţie de modul în care protestatarii au ales să se concentreze în anumite locaţii sau momente, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei.
––––––––––
Cu o listă lungă de revendicări, reprezentanții transportatorilor și fermierilor au negociat, duminică, mai bine de patru ore cu ministrul Finanțelor. Au cerut mai mulți bani pentru indemnizațiile de cazare și diurnă, noi categorii de facilitați fiscale și eliminarea accizei la carburant pentru activitățile din transport și agricultură.
Dănuț Andruș, reprezentantul protestatarilor: S-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Avem lista revendicărilor pe agricultură și pe transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare aceea cu profitul reinvestit în fermă și în transport. Asta înțelege domnul ministru să sustină economia românească. Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR.
Marcel Boloș, ministrul Finanţelor: Aceste jaloane sunt ireversibile și asupra lor nu se poate reveni. Zona aceasta de revendicări care ține de decizia CE cu toate că noi îi înțelegem și suntem de acord trebuie prezentate CE pentru că decizia să fie una care nu se întoarce împotriva dumnealor. Am socotit să fim foarte prudenți în analiza acestor revendicări.
După discuțiile de la finanțe, delegațiile transportatorilor ar fi trebuit să meargă la ASF, unde urma să se dezbată, aplicat, pachetul de masuri propus. Ei s-au răzgândit însă și nu s-au mai dus. Deocamdată, nu mai există un calendar clar al negocierilor.