Femeia care și-a strangulat bebelușul a fost arestată. Riscă până la 20 de ani de închisoare

13 mai 2019, 12:24

După ce duminică a fost reținută pentru omor, femeia acuzată că și-a sugrumat copilul de opt luni a ajuns în fața magistraților. Aceștia au decis să o aresteze pentru 30 de zile, așa cum au cerut procurorii.

După cumplita dramă, familia rămâne sub supravegherea autorităților, mai ales că cei doi soți mai au împreună un copil în vârstă de 4 ani.

Sâmbătă,  femeia și-a sugrumat bebelușul de 8 luni și apoi a încercat să își ia viața. Copilul a fost găsit de către medicii SMURD în stop cardio-respirator. Șansele lui de supraviețuire erau extrem de mici. Medicii s-au luptat ore bune să îl salveze.

Dacă se va dovedi că a avut discernământ în momentul comiterii faptei, femeia riscă să petreacă următorii 20 de ani după gratii.

Vecinii sunt șocați de tragedie, mai ales că familia era una liniștită.

Autoritățile au început mai multe anchete.

Gest şocant al unei mame din Galaţi. Femeia a încercat să-şi ucidă copilul în vârstă de numai 8 luni

Bebeluşul de 8 luni, strangulat sâmbătă de mama sa, a murit la Spitalul de Copii din Galaţi. Mama este acuzată acum de omor

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite