Femei din România, în dosarele Epstein, de trafic sexual. În documente apare numele unei femei din Iași, cu identitate protejată, care a fost plătită cu 30 de mii de dolari
România este menționată ca sursă pentru traficul de ființe umane în dosarele referitoare la pedofilul condamnat Jeffrey Epstein, publicate de Departamentul Justiției din Statele Unite. În dosare apare și numele unei femei din Iași, cu identitate protejată, care a fost plătită de Epstein cu 30 de mii de dolari.
Între timp, mai multe documente postate zilele trecute, în care apărea și Donald Trump, au fost scoase de pe site-ul departamentului Justiției. Un document publicat de Departamentul Justiției arată că o femeie din Iași a fost plătită cu 30 de mii de dolari de o fundație controlată de Epstein.
Fenomenul traficului de persoane era urmărit de biroul de luptă împotriva spălării banilor al unei importante bănci. Acolo se menționează că România este printre țările de unde provin femei și copii pentru traficul de persoane.
În noile documente publicate, dintre care unele au fost retrase, apar președintele de acum Donald Trump, dar și fostul lider de la Casa Albă, Bill Clinton.
Avocata unei victime a rețelei controlate de Jeffrey Epsein susține că a cerut intervenția Poloției și a FBI încă din 1996, dar nu s-a intervenit împotriva agresorilor. Din această cauză, spune avocata, viețile a sute sau chiar mii de oameni au fost distruse, pentru că oamenii legii nu și-au făcut treaba.
Potrivit presei americane, retragerea documentelor de pe site-ul departamentului justiției ar fi fost făcută la cererea Procurorului general al Statelor Unite.
Donald Trump nu a fost acuzat de încălcarea legilor, în urma acestor dezvăluiri, și nici nu e acuzat de vreo infracțiune prin legăturile cu Epstein.

