Federaţia palestiniană de fotbal va cere sancţiuni contra echipelor israeliene la Congresul FIFA din mai

18 aprilie 2024, 18:03 (actualizat 18 aprilie 2024, 18:39)

Federaţia Palestiniană de Fotbal (PFA) va cere sancţiuni împotriva echipelor israeliene la următorul Congres FIFA, pe 17 mai, din cauza „încălcărilor grave ale drepturilor omului comise de Israel” în Fâşia Gaza, potrivit agendei FIFA, scrie AFP.

Conform sursei, acesta va fi unul dintre punctele principale de pe ordinea de zi a celei de-a 74-a reuniuni anuale a organismului mondial de fotbal, ce va avea loc la Bangkok, unde se va desemna şi gazda Mondialului feminin din 2027, dar se va analiza şi un plan de combatere a rasismului.

Formulată la mijlocul lunii martie într-o scrisoare către FIFA, propunerea palestiniană promite prima dezbatere în cadrul unei mari organizaţii sportive asupra consecinţelor războiului din Fâşia Gaza lansat pe 7 octombrie 2023 după un atac sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului.

Acest atac al Hamas a dus la moartea a 1.170 de israelieni, majoritatea dintre ei civili, ucişi pe 7 octombrie, potrivit AFP care citează cifre oficiale israeliene. Peste 250 de persoane au fost răpite şi 129 rămân ostatice în Gaza, dintre care 34 au murit, potrivit oficialilor israelieni.

Ofensiva militară israeliană lansată împotriva Hamas în Gaza a făcut 33.970 de morţi în mai mult de şase luni, în principal civili, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii.

Comitetul Internaţional Olimpic a stat departe de conflict, menţinând coexistenţa din 1995 a Comitetelor Olimpice Naţionale (NOC) israelian şi palestinian, o „soluţie cu două state” moştenită din procesul de pace de la Oslo şi adoptată şi de FIFA încă din 1998.

Dar PFA, într-un text de şapte pagini, denunţă o serie de încălcări ale statutelor FIFA de către Federaţia Israeliană de Fotbal (IFA), de la consecinţele directe ale bombardamentelor pe teritoriul palestinian – „cel puţin 92 de fotbalişti ucişi până la mijlocul lui martie şi toată infrastructura sportivă din Gaza distrusă – până la absenţa unei lupte serioase împotriva „discriminării şi rasismului” anti-palestinian.

„Numai în fotbalul israelian un club poate refuza jucătorii arabi, iar violenţa extremă să fie considerată o simplă abatere disciplinară”, argumentează această scrisoare, evocând, de asemenea, rasismul arătat de unii suporteri ai echipei Beitar Ierusalim, precum şi postările liderilor israelieni pe reţele de socializare care ar susţine „genocidul din Gaza”.

Sprijinită de Federaţiile algeriană, irakiană, iordaniană, siriană şi yemenită – dar nu şi de influentele federaţii din Qatar şi Arabia Saudită – PFA cere aşadar „sancţiuni adecvate împotriva echipelor israeliene”, precum şi IFA.

Alte puncte ce vor fi discutate pe 17 mai includ un apel la acţiune împotriva rasismului în fotbal, crearea de noi comisii „7 pentru fotbalul feminin’, precum şi desemnarea ţării sau ţărilor gazdă pentru Cupa Mondială feminină din 2027.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite