Farmaciștii vor putea da antibiotice fără rețetă pentru un tratament de maximum 3 zile, în situații de urgență medicală

Medicamente/ Profimedia Images
19 ianuarie 2024, 14:40 (actualizat 19 ianuarie 2024, 14:43)

Un nou ordin al Ministerului Sănătății, publicat deja în Monitorul Oficial, prevede o schimbare majoră de la regulile privind eliberarea de către farmaciști a antibioticelor și antifungicelor.

Astfel, potrivit Ordinului nr. 63 din 10 ianuarie, farmaciștii pot elibera în situații de urgență medicală medicamente din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic, în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore.

Doza este calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului.

Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza unei declarații.

Farmacia care eliberează doza de urgență va înregistra:

  • datele pacientului – CNP sau codul de identificare al asiguratului, numele, prenumele, vârsta;
  • pentru cetățenii străini care nu au carte de rezidență: codul țării, numărul pașaportului sau numărul cardului EU (CE), numele, prenumele, vârsta;
  • medicamentul eliberat, caracterizat prin: denumire comună internațională, concentrație, formă farmaceutică, mod de administrare, cantitate (exprimată în unități terapeutice);
  • numele și semnătura farmacistului care a eliberat medicamentul;
  • diagnosticul/starea patologică;
  • data eliberării medicamentului.

LISTA medicamentelor antibiotice și antifungice de uz sistemic care intră sub incidența acestui ordin:

Nr. crt.Denumirea comună internațională
1AMIKACINUM
2AMOXICILLINUM*
3AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM*
4AMPICILLINUM*
5AMPICILLINUM + SULBACTAM
6AZITHROMYCINUM
7AZTREONAM
8BENZATHINI BENZYLPENICILLINUM
9BENZYLPENICILLINUM
10CEFACLORUM
11CEFADROXILUM*
12CEFALEXINUM*
13CEFAZOLINUM
14CEFEPIMUM
15CEFIXIMUM
16CEFOPERAZONUM
17CEFOTAXIMUM
18CEFPODOXIMUM
19CEFTAROLINUM FOSMIL
20CEFTAZIDIMUM
21CEFTRIAXONUM
22CEFUROXIMUM
23CHLORAMPHENICOLUM*
24CIPROFLOXACINUM
25CLARITHROMYCINUM*
26CLINDAMYCINUM*
27COLISTIMETAT DE SODIU
28COLISTINUM
29COMBINAȚII (CEFOPERAZONUM + SULBACTAMUM)
30COMBINAȚII (CEFTAZIDIMUM + AVIBACTAMUM)
31COMBINAȚII (CEFTOLOZANUM + TAZOBACTAMUM)
32CYCLOSERINUM
33DALBAVANCINUM
34DAPTOMYCINUM
35DOXYCYCLINUM*
36ERAVACICLINUM
37ERTAPENEMUM
38ERYTHROMYCINUM*
39FIDAXOMICINUM
40FOSFOMYCINUM
41GENTAMICINUM
42IMIPENEMUM + CILASTATINUM
43IMIPENEMUM + CILASTATINUM + RELEBACTAMUM
44KANAMYCINUM
45LEVOFLOXACINUM
46LINEZOLIDUM
47MEROPENEMUM
48METRONIDAZOLUM i.v.
49METRONIDAZOLUM oral*
50MINOCYCLINUM
51MOXIFLOXACINUM
52NITROFURANTOINUM*
53NITROXOLINUM
54NORFLOXACINUM
55OFLOXACINUM
56OXACILLINUM*
57PEFLOXACINUM
58PHENOXYMETHYLPENICILLINUM*
59PIPERACILLINUM + TAZOBACTAMUM
60RIFAMPICINUM
61RIFAXIMINUM
62SPIRAMYCINUM
63STREPTOMYCINUM
64SULFAFURAZOLUM*
65SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM*
66SULTAMICILLINUM*
67TEICOPLANINUM
68TETRACYCLINUM*
69TIGECYCLINUM
70TINIDAZOLUM*
71TOBRAMYCINUM
72VANCOMYCINUM
73NYSTATINUM*
74AMPHOTERICINUM B
75FLUCONAZOLUM
76ITRACONAZOLUM
77VORICONAZOLUM
78POSACONAZOLUM
79ISAVUCONAZOLUM
80CASPOFUNGINUM
81ANIDULAFUNGINUM
82MICAFUNGINUM
83COMBINAȚII (BETHAMETASONUM + CLORAMPHENICOLUM)*
84COMBINAȚII (ROLITETRACYCLINUM + CHLORAMPHENICOLUM + COLISTINUM)*
85NETILMICINUM
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite