Fără bagaj de mână în avion, din cauza concurenței. Cum se adaptează marile companii la presiunea ”low cost”

Începând cu 19 mai, pe multe zboruri Lufthansa, o valiză mică sau un bagaj de mână mai mare nu vor mai fi incluse în biletul standard / Profimedia Images
24 April 2026, 12:20

Lufthansa își va sărbători cea de-a 100-a aniversare în 2026. Până în prezent, compania aeriană se consideră nava amiral a industriei aviatice germane, mândria națiunii deasupra norilor – și o alternativă conștientă la „companiile aeriene low-cost” precum Ryanair.

Cu toate acestea, scriu jurnaliștii de la Bild, o nouă reglementare pentru pasageri pare să fi fost preluată de la principalul său concurent.

Călătorii vor trebui să se adapteze la noile reguli în doar câteva zile.

Începând cu 19 mai, pe multe zboruri Lufthansa, o valiză mică sau un bagaj de mână mai mare nu vor mai fi incluse în biletul standard.

Pasagerii vor trebui să se mulțumească, de exemplu, cu un rucsac mic sau o geantă pentru laptop.

Se pare că cea mai mare companie aeriană din Germania urmează exemplul transportatorului low-cost irlandez Ryanair, unde, începând din 2018, este permisă doar o singură piesă de bagaj mică în tariful „Basic”.

Aceasta este o schimbare semnificativă de abordare pentru o ”companie de linie”, cum este Lufthansa, nevoită acum, iată, să se adapteze la piața călătoriilor low-cost prin eliminarea unor facilități obișnuite pasagerilor care nu vor neapărat zbor ieftin și condiții mai slabe.

Cum arată noile condiții de călătorie

Dar atenție: deși schimbarea nu intră în vigoare decât în mai și, potrivit Lufthansa, va fi introdusă „treptat și pe anumite rute”, rezervările efectuate începând cu 28 aprilie pentru călătorii începând cu acea dată sunt deja afectate. Compania aeriană a creat un nou tarif numit „Economy Basic” în acest scop.

Nu doar numele acesta amintește de Ryanair.

Prin această schimbare, Lufthansa încearcă probabil să atragă o clientelă similară – clienți preocupați de preț pe zborurile de scurtă distanță, scriu jurnaliștii germani.

În viitor, următoarele condiții de călătorie vor fi disponibile pentru pasagerii din clasa Standard:

Economy Basic (nou): este permis un singur obiect personal de dimensiuni reduse (de exemplu, o geantă pentru laptop) ca bagaj de mână; nu sunt posibile modificări ale zborului.

  • Economy Light: este permis un singur bagaj de mână mai mare sau o valiză mică (55 × 40 × 23 centimetri). Zborurile pot fi modificate contra cost.
  • Economy Classic: nu numai că este permis un singur bagaj de mână, dar pasagerii pot înregistra și un bagaj de cală.
  • Economy Flex: pasagerii își pot, de asemenea, reprograma zborurile fără costuri suplimentare.

Pe lângă Lufthansa, noua regulă se aplică și pasagerilor numeroaselor sale companii aeriene subsidiare – precum Austrian Airlines, Air Dolomiti și Swiss.

Și în aceste cazuri se aplică același principiu: cei care călătoresc cu bagaje mai voluminoase vor trebui să plătească un supliment.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite