EXCLUSIV Regizoarea de origine română Natalie Musteață și povestea din spatele Oscarului: Sunt foarte fericită că familia mea vine din România

18 March 2026, 20:15

Vorbeşte româneşte, are familie în Bucureşti şi nu s-a gândit niciodată să-şi schimbe numele cu unul mai de Hollywood. Natalie Musteaţă este regizoarea de origine română care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj. Născută în Statele Unite, provine dintr-o familie de artişti şi disidenţi plecată din România înainte de Revoluţie. Întoarsă acasă, la New York, cu râvnita statuetă, a acordat un interviu pentru Televiziunea Română.

  • Şi al doilea Oscar se acordă filmului “Two people exchanging saliva”

O lume în care sărutul este interzis, iar violenţa devine monedă de schimb. Așa arată universul distopic creat de Natalie Musteață în filmul care a cucerit juriul Premiilor Academiei Americane. 

Natalie Musteaţă, regizoare de origine română: A fost inspirat de lumea în care trăim, de renașterea autocrațiilor și de absurditatea represiunii. Când scriam scenariul, am avut senzația că violența a devenit ceva obișnuit și așa a apărut ideea de a folosi palmele ca formă de plată.

Deși s-a născut în Statele Unite, Natalie Musteață a copilărit în limba română. Iar legătura cu România a rămas mereu puternică în familia ei.

Natalie Musteaţă, regizoare de origine română: Întotdeauna am vorbit română acasă, am învățat limba acasă, cu părinții mei. Familia noastră e tot în București. Mama mea și bunica mea au venit aici, în New York.

Natalie are un nume aproape imposibil de pronunțat de către americani, dar spune că, în lumea artistică, va rămâne mereu Musteață.

Natalie Musteaţă, regizoare de origine română: Multi oameni spun „mustiala”. Niciodată nu am avut ideea asta, să-mi schimb numele. De ce să-mi schimb numele? Sunt foarte fericită că familia mea vine din România.

Regizoarea americană de origine română provine dintr-o familie de artiști. Mama ei este născută în București și este astăzi curator la Muzeul de Artă Modernă din New York. Opozantă a regimului ceaușist, ea a părăsit România înainte de 1989, a ajuns inițial în Franța și s-a stabilit ulterior în Statele Unite.

Publicul român o va putea întâlni pe Natalie Musteață în luna iunie, la București, la Festivalul Filmului Independent American.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite