EXCLUSIV. Octav Stroici, muncitorul român care a murit la Roma, va fi înmormântat luni, la Suceava
Trupul neînsuflețit al lui Octav Stroici, muncitorul român în vârstă de 66 de ani care și-a pierdut viața în urma prăbușirii de la Torre dei Conti, în apropierea Forurilor Imperiale din Roma, a ajuns în țară și va fi înmormântat luni, la Suceava, în județul cu același nume. Potrivit familiei, ceremonia de înmormântare va avea loc în localitatea natală unde s-ar fi retras peste un an, odată cu ieșirea la pensie.
Rezultatele autopsiei, efectuate la Spitalul Policlinico Tor Vergata din Roma, au confirmat că decesul a survenit din cauza unui sindrom de strivire la nivelul membrelor inferioare, după ce bărbatul a rămas prins mai bine de zece ore sub dărâmături. Potrivit medicilor legiști, compresia prelungită a abdomenului și a picioarelor a dus la eliberarea unor substanțe toxice în organism, provocând un dezechilibru metabolic fatal.
Muncitorul român a decedat în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, în urma prăbușirii turnului medieval Torre dei Conti din apropierea Colosseum-ului. Echipele de salvare l-au scos, în viață, dupa 11 ore de săpături, dar a decedat, la spital, în urma unui șoc cardiorespirator.
Operațiunea de salvare a fost extrem de dificilă, iar echipele de intervenție au reușit să ajungă la victimă doar după ce zona a fost considerată sigură. Din păcate, starea lui Octav Stroici era deja critică.
Autoritățile italiene au anunțat că vor fi realizate analize histologice și toxicologice suplimentare, iar rezultatele finale ale autopsiei sunt așteptate în aproximativ 60 de zile.
Între timp, zona Forurilor Imperiale rămâne închisă traficului, pentru verificări structurale și pentru îndepărtarea în siguranță a dărâmăturilor.
Procurorii din Roma continuă ancheta pentru a stabili cauzele exacte ale prăbușirii și eventualele responsabilități legale, lansând totodată un apel către cetățeni și turiști să furnizeze înregistrări sau fotografii care ar putea ajuta la reconstituirea evenimentelor.

