EXCLUSIV Ce soluție a prezentat Marcel Boloș, la TVR Info, pentru finalizarea tuturor spitalelor prinse în PNRR

2 April 2025, 22:07

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, invitat la emisiunea ”Prim Plan” de marți, la TVR Info, a explicat ce s-a negociat cu Comisia Europeană pentru ca România să reușească finalizarea unui număr cât mai mare de spitale, finanțate prin PNRR. Boloș a mai precizat că se fac demersuri pentru realizarea tuturor celor 24 de spitale, câte au fost prinse inițial în Planul Național de Redreasare și Reziliență .

”Reformele astea pe care noi ni le-am cuprins în PNRR sunt reforme care sunt deosebit de complexe cu impact asupra societății”, a precizat Marcel Boloș, după care spus de ce 11 spitale sunt în pericol de a pierde finanțare:

”Aici s-a creat o amplă discuție în spațiul public legată de spitale. Știți cum e, Ministerul Sănătății a încheiat contractele de finanțare pentru toate spitalele pe care noi le-am avut cuprinse în listă, dar după încheierea acestor contracte este o întreagă procedură de achiziție publică pe care o parcurge beneficiarul, care este Autoritatea publică locală, deci primăria, după aceea urmează construcția propriu-zisă. Dar un spital nu-l faci peste noapte.

Din experiența pe care o am, discutăm de 3-4 ani pentru implementarea unui proiect de investiții într-un spital și, sigur, noi cu Comisia Europeană am negociat ca să rămână la finanțare două criterii importante, respectiv spitalele care corespund acestor două criterii importante , existența contractului de achiziție publică și deschiderea șantierului pentru executarea lucrărilor”, ne-a declarat Ministrul Investițiilor.

Tot el ne-a explicat și ce se poate face, în cazul în care se pierde finanțarea din PNRR, pentru toate spitalele să fie construite:

”Ar fi păcat pentru țara noastră ca aceste investiții care sunt foarte importante pentru sistemul de sănătate – 7 miliarde de euro avem investiții care vin din politica de coeziune și din PNRR – și încercăm să le găsim soluții pentru a fi mutate în politica de coeziune, în programul nostru de sănătate, fie în împrumutul BEI, pe care îl avem negociat, în valoare de 2,5 miliarde euro, și în felul acesta să putem duce pachetul de spitale, de 24 de spitale cu care am pornit la drum, la bun sfârșit”, a anunțat Marcel Boloș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite