EXCLUSIV Amprente, ADN şi dentiţie. Experienţa cutremurătoare a medicilor legiști care au identificat victimele Hamas
11 octombrie 2025, 00:52
Identificarea victimelor a scos la iveală cruzimea călăilor. Medicii legişti, conduşi de Chen Kugel, şeful Centrului de Medicină Legală din Tel Aviv, au avut o misiune extrem de dificilă, care i-a marcat profund. Echipa doctorului Kugel a identificat peste 1.100 de persoane ucise în urma atacurilor din 7 octombrie, din Israel. Despre această experienţă cutremurătoare a povestit într-un interviu, în exclusivitate, pentru Ştirile TVR.
Am marcat doi ani de la atacul Hamas și de la tragica zi de 7 octombrie. Într-un interviu, ați menționat că, în momentul în care ați fost sunat, ați știut că s-a întâmplat ceva rău, dar încă nu știați ce anume. Vă amintiți ceva din acea zi? Când v-ați dat seama ce s-a întâmplat? Care au fost primele dumneavoastră gânduri?
Da, de fapt, am auzit sirenele în jurul orei 6.30 dimineața. Dar au mai fost sirene și alarme în Israel și înainte. Nu ne-am dat seama ce s-a întâmplat. Dar după ce sirenele au continuat să sune și am auzit rachetele, am deschis televizorul. Și atunci am văzut că camioanele cu teroriști se află în orașe și comunități din Israel. Și atunci am înțeles că ceva nu este în regulă. Apoi au spus că sunt zeci de victime care au murit. Atunci am decis să mă duc la Institut, la Institutul medico-legal, și am adunat toți angajații institutului medico-legal în jurul prânzului. Dar încă nu ne dădeam seama de amploarea evenimentului. Au spus că sunt aproximativ 100, apoi numărul a crescut la 150, 200, 250, și atunci am înțeles că nu avem spațiu pentru atâția oameni în institutul nostru medico-legal. Așa că ne-am dat seama că trebuia să ducem cadavrele în altă parte. Și a durat ceva timp până să aflăm câte persoane erau moarte și rănite la momentul respectiv.
Trebuie să fac o precizare în legătură cu această parte a conversației, deoarece are un impact foarte puternic asupra telespectatorilor. Așadar, ați condus echipa, după cum ați menționat, în identificarea cadavrelor a peste 1.100 de persoane, cred, sau a ceea ce a rămas din ele, în acele prime zile și în zilele următoare. Care a fost partea cea mai dificilă? Uneori pare o sarcină imposibilă. De ce?
În primul rând, când ne gândim la cadavre, ne gândim la un om întreg, complet. Dar multe cadavre erau rămășițe. Nu erau cadavre întregi. Cadavrele erau complet arse, până când nu mai rămânea nimic, doar bucăți mici de oase calcinate. Cadavrele erau și descompuse, pentru că a durat mult timp până când au fost găsite. Cadavrele erau împrăștiate peste tot și a durat mult până când au fost găsite. Și cadavrele erau deja în stare de descompunere, deoarece a durat mult timp până când au fost găsite. Multe dintre cadavre au fost făcute bucăți din cauza exploziilor. Așadar, aduni bucată cu bucată din cadavre, iar multe dintre ele erau de fapt împreună într-un singur sac. De exemplu, dacă erau, deschideam un sac cu cadavre și erau șapte persoane, rămășițe ale unor persoane, șapte, rămășițe ale șapte persoane în același sac pentru cadavre. Alte persoane, de exemplu, o persoană era împrăștiată în zece saci diferiți pentru cadavre. Împărțim evenimentele cu victime multiple în evenimente închise și evenimente deschise. Ce este un eveniment închis? De exemplu, un accident aviatic. Știi cine se află în avion, deci este o listă închisă de persoane pe care le cauți. În cazul unui eveniment deschis, nu știi câte persoane sunt acolo, așa că trebuie să te bazezi pe rapoarte. Oamenii sună și spun că cineva lipsește și că îl căutăm. Nu știți cine se află acolo. Acesta este un eveniment mega deschis, deoarece nu știți cine lipsește. Nu știți dacă persoana respectivă lipsește pentru că nu i-ați găsit cadavrul sau dacă a fost răpită și dusă în Gaza. Și dacă a fost răpită și dusă în Gaza, este în viață sau a murit acolo? Așadar, există multe mistere. De ce oamenii nu au raportat la început? Pentru că nu știau cine lipsește. Așadar, în primele zile, nu știam pe cine să căutăm. Și după aceea, nu știam dacă persoana respectivă era moartă și unde se afla. Așadar, erau multe mistere.
Nu vreau să minimizez aportul dumneavoastră, dar este ca și cum aţi rezolva un puzzle?
Da, uneori este ca și cum ai rezolva un puzzle, pentru că atunci când identifici rămășițele umane, de fapt te bazezi pe compararea datelor pe care le preiei de la cadavru cu datele pe care le preiei de la persoana respectivă când era în viață. De exemplu, iei amprentele digitale de pe cadavru și le compari cu cele ale persoanei când era în viață, așa că… Asta înseamnă că trebuie să ai datele din timpul vieții, cum ar fi dentiția, amprentele digitale, ADN-ul sau radiografiile. Deci, de fapt, trebuie să știi cine este persoana pentru a merge la dentistul său, pentru a lua fișele sale dentare și a le compara cu cadavrul. Deci, este… și uneori trebuie să le potrivești. De exemplu, nu știam unde sunt cadavrele. Deci, ce am făcut într-un caz, de exemplu, ce am făcut?
Am urmărit păsările, pentru că păsările se îndreaptă spre cadavre. Deci, dacă păsările au sisteme de urmărire pe ele, de exemplu, transmițătoare pe care oamenii le urmăresc, atunci știm unde se află cadavrele, pentru că ele se îndreaptă spre cadavrele din câmpuri și așa mai departe. În plus, ne-am dus la spitale și am întrebat persoanele dispărute care au făcut o biopsie. Astfel, avem ADN-ul lor. Sau le cerem membrilor familiei să aducă periuța de dinți. Astfel, avem ADN-ul persoanei pe periuța de dinți și îl putem compara cu cel al cadavrului.
Așa cum ați menționat mai devreme în legătură cu metodele pe care le-ați utilizat, și în rezumatul articolui la care aţi fost co-autor despre provocările medicinei legale în identificarea victimelor în urma evenimentelor din 7 octombrie, s-a menționat că, de multe ori, recunoașterea vizuală și extragerea ADN-ului erau imposibile din cauza rămășițelor arse pe care le-ați menționat mai devreme. De asemenea, ați spus că ați utilizat diverse metode cunoscute și noi pentru identificarea victimelor. Ce a fost diferit față de celelalte situații cu care v-ați confruntat până acum? Ați menționat biopsiile, ați menționat ADN-ul, dar a mai fost ceva ce s-a făcut mai întâi în această situaţie?
De exemplu, pentru a găsi ADN-ul, nu este o metodă nouă de identificare. Deci, când se naște un copil, i se recoltează sânge pentru a depista probleme genetice. Și acesta este păstrat pe o bucată de hârtie într-un spital. Așadar, am luat această bucată de hârtie a copiilor, apoi am avut ADN-ul copiilor, de exemplu. Așa că am putut, astfel am putut identifica copiii. Un alt lucru este că folosim Inteligenţa Artificială pentru radiografii. Pentru că, dacă cineva a făcut o radiografie sau o tomografie computerizată în spital, uneori poți să cauți printre mii de CT-uri, iar acest lucru este foarte, foarte dificil. Dar dacă folosești inteligenţa artificială, care este încă în fază de testare, dar noi am folosit-o, pentru a analiza mii de CT-uri pe care oamenii le-au făcut în spital și pentru a afla dacă unele dintre tomografiile computerizate pe care le-am făcut noi se potrivesc, atunci acesta este ceva nou.
Deci Inteligenţa Artificială chiar a ajutat în această situație, nu-i așa?
Da, desigur, că a ajutat. Trebuie să recunosc că a ajutat, dar este încă în fază de testare, deoarece folosim și o altă metodă. De obicei, este utilizat pentru screening, deoarece este încă într-un stadiu incipient.
Credeţi că, în următorii ani, Inteligenţa Artificială va putea fi mai utilă în identificarea nu numai a victimelor, ci și a persoanelor despre care nu știm nimic?
Sunt sigur că ceea ce spuneți este adevărat. Vom folosi Inteligenţa Artificială pentru… Și o folosim deja pentru recunoașterea facială. Problema cu cadavrele este că fața… se schimbă după moarte. Așadar, uneori este foarte dificil, mai ales când există descompunere sau arsuri. Dar radiografiile sau organele interne pot fi folosite pentru identificare prin Inteligenţa Artificială și lucrăm foarte intens la acest aspect.
Într-o situație ca aceasta, cu victime în masă, rolul unui medic legist este probabil unul critic și crucial. Și în ceea ce privește discuțiile cu familiile, dar mai ales cu autoritățile, nu este dureros să faci asta și cum faceţi față acestei situații?
Dificultatea nu apare atunci când ai de-a face cu corpul în sine, pentru că atunci îți folosești mintea și investighezi ce s-a întâmplat acolo. Problema apare când te duci la familie și apoi, sau când citești despre aceste persoane în ziar, sau te uiți la televizor, vezi fotografia și povestea acestei persoane, că a avut o viață, a avut planuri, a avut o familie, și atunci este foarte, foarte dificil să vezi… durerea familiei și, de fapt, fractura din sufletul lor. Și asta este foarte, foarte dificil. Acesta este momentul în care a fi medic legist este foarte, foarte dificil.
Este momentul în care închideţi ușa Institutului și mergeţi acasă?
Uneori trebuie să închizi ușa inimii tale, pentru că altfel ești cu adevărat… Este foarte dificil să nu te identifici cu familiile. Și este foarte dificil să treci prin această fază de doliu și să plângi împreună cu ei. De multe ori mă trezesc plângând când văd durerea lor. În acele zile, nu închideam ușa institutului. Am petrecut mult timp acolo. O mare parte din muncă era făcută de asistenții sociali, dar de multe ori trebuia să mă duc să văd familiile, pentru că aveau întrebări legate de probleme medicale, întrebări medicale. Ce s-a întâmplat cu persoana iubită? A suferit? L-ați fi putut salva? Și de multe ori nu aveam răspunsul pe care voiau să-l audă, că nu a suferit. De multe ori oamenii sufereau. Dar trebuia să spun adevărul. Deși aş fi vrut să le alin durerea.
După doi ani de război, în opinia dumneavoastră, există vreo șansă pentru un acord de pace? Există vreo șansă ca acest război să se termine? Și ce ar trebui să continue după aceea?
Sunt funcționar public, așa că nu am voie să vorbesc despre probleme politice. Spun doar că, ca persoană, sper din tot sufletul să fie pace. Nu știu ce se va întâmpla. Nu pot prevedea viitorul. Dar sper că lucrurile pe care le-am văzut atunci nu se vor mai repeta niciodată. Este oribil. Nu cred că mulți oameni au văzut ceea ce am văzut noi acolo. Și cruzimea și răutatea pe care le-am văzut nu ar trebui să se repete. Nu este uman. Și sper din suflet că pacea va triumfa. Nu știu ce se va întâmpla. Pot doar să sper.
Urmărește-ne pe Google News
