Epidemia de Ebola scapă de sub control în RD Congo. Probele trebuie trimise la 1.700 de kilometri pentru confirmare

Congo, Ebola / Profimedia images
27 May 2026, 12:24 (actualizat 27 May 2026, 12:47)

Lipsa infrastructurii medicale îngreunează eforturile de a ține sub control epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo, potrivit unor lucrători sanitari și experți medicali care cunosc regiunea, informează DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit Giselei Schneider, specialistă germană în boli tropicale, medicii aflați în regiune au confirmat că probele pentru depistarea Ebola trebuie trimise în continuare la aproximativ 1.700 de kilometri distanță, până în capitala Kinshasa. Provincia Ituri nu are încă un laborator cu capacitatea necesară pentru confirmarea cazurilor.

Guvernul congolez a raportat aproximativ 930 de cazuri suspecte și circa 220 de decese asociate epidemiei.

Schneider, care a lucrat anterior în regiune în cadrul organizației germane Difäm, a precizat că nu sunt disponibile teste rapide pentru tulpina rară Bundibugyo, care se răspândește acum pe teritoriul țării.

Pacienții care prezintă simptome precum febră, vărsături și diaree trebuie tratați ca potențiale cazuri de Ebola. În același timp, aceștia primesc tratament pentru malarie și alte boli infecțioase, până la confirmarea diagnosticului.

Centre de triaj sunt instalate în clinici pentru a separa cât mai rapid pacienții suspecți de Ebola de ceilalți bolnavi, a adăugat Schneider. Angajați sanitari îmbrăcați în combinezoane de protecție verifică pacienții nou-sosiți, le iau temperatura și le pun întrebări înainte de a-i direcționa fie către tratamentul standard, fie către zonele de izolare.

Cu toate acestea, multe centre sanitare se confruntă în continuare cu o penurie de echipamente de protecție, ceea ce contribuie la răspândirea infecțiilor inclusiv în rândul personalului medical.

Livrarea ajutoarelor medicale către provincia Ituri a devenit, de asemenea, tot mai dificilă, potrivit lui Josue Ibulungu, director de țară al organizației umanitare Diakonie Katastrophenhilfe.

Aeroportul din Bunia, cel mai mare oraș din Ituri, este închis, iar transportul rutier durează trei zile și trece prin zone controlate de rebeli, a spus acesta. Rutele alternative prin Rwanda și Uganda nu mai sunt accesibile după ce Rwanda și-a închis granița cu Republica Democrată Congo.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite