Elon Musk a lansat în SUA Tesla Tiny House: locuință de 7.999 de dolari, montată în două ore și fără taxe

15 November 2025, 09:28 (actualizat 15 November 2025, 09:29)

Elon Musk a lansat oficial în Statele Unite ale AmericiiTesla Tiny House – locuința de 7.999 de dolari care se asamblează în două ore și nu necesită taxe sau teren.

Noile case au o suprafață de aproximativ 26 mp (280 ft²) și, potrivit companiei, pot fi instalate complet în mai puțin de două ore.

Unitățile sunt fabricate în întregime la uzina Tesla din Nevada, din materiale premium. Casele sunt transportate în format compact, iar la sosirea în punctul de instalare sunt pur și simplu desfăcute și montate de echipa Tesla, fără costuri suplimentare.

https://www.youtube.com/watch?v=xf91DeFgqCk

Potrivit prezentării, Tesla Tiny House nu implică taxe de construcție, costuri pentru teren și nici impozite tradiționale, acestea făcând parte dintr-o schemă specială pe care compania lui Elon Musk o testează în SUA — o abordare care ar reprezenta o schimbare majoră în piața imobiliară.

Primele unități au fost deja livrate în California, iar Musk a prezentat Tiny House drept un răspuns la criza locuințelor, propunând o soluție accesibilă, rapidă și eficientă energetic.

Interesul pentru acest concept a apărut după ce, în urmă cu trei ani, Elon Musk a dezvăluit că locuiește într-o casă modulară de aproximativ 40.000 de dolari în Texas.

Deși inițial părea o decizie excentrică, proprietarul Tesla a sugerat că experiența i-a oferit inspirația pentru un nou tip de locuire — compactă, accesibilă și durabilă.

Tesla nu a anunțat încă data la care va începe producția de masă a acestor locuințe și nici procedura oficială de achiziție, însă primele unități livrate marchează startul unui proiect ce ar putea schimba fundamental piața rezidențială din SUA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite