Elevii au depus plângere penală pe numele ministrului Educaţiei, nemulțumiți de întârzierea decontării transportului. Cîmpeanu: Îmi cer scuze acelor elevi care nu au ştiut că sunt în vacanţă şi au vrut să meargă la şcoală

Plângere penală pe numele ministrului Educației
Plângere penală pe numele ministrului Educației
20 iulie 2021, 12:26

Asociația Elevilor din Constanța a făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe numele ministrului Educației. Elevii susțin că Sorin Cîmpeanu nu și-a respectat atribuțiile, pentru că nu a publicat normele de aplicare pentru ordonanța care prevede decontarea transportului elevilor. Ei susțin că termenul de 30 de zile, așa cum prevede legea, a fost depășit și i-au solicitat și președintelui României să ceară urmărirea penală pe numele ministrului Educației.

ARIANA DUDUNĂ, președintele asociației Elevilor din Constanța: “Acesta, pe lângă faptul că a arătat dezinteres constant față de nevoile elevilor, la momentul actual a refuzat să respecte termenul de 30 de zile privind metodologia pentru transportul elevilor”.

SORIN CÎMPEANU, ministrul Educației: “Elevii au perfectă dreptate, există o zi de întârziere cu privire la publicarea metodologiei referitoare la decontul navetei. În loc să fie publicată ieri, va fi publicată astăzi, după ce va exista consultare în Comisia pentru Dialog Social. Există această zi de întârziere pe care mi-o asum”.

Elevii nu sunt mulțumiți nici de forma finală a ordonanței privind decondarea navetei.

ARIANA DUDUNĂ, președintele asociației Elevilor din Constanța: “Există transportul gratuit în care Consiliul Județean încheie contracte cu transportatorul. Şi se mai introduce procedura de decontare a navetei cu un anumit plafon. Dacă transportul este gratuit, ce cheltuieli îşi mai poate deconta elevul?”

SORIN CÎMPEANU, ministrul Educației: “Nu există niciunde în această lume decontare fără plafon. Am promovat ordonanţa de urgenţă cu trei elemente de noutate: am triplat suma acordată pentru primii trei kilometri; a doua noutate, ministerul, prin inspectorate şi şcoli, avansează pentru prima oară sumele necesare navetei elevilor. Iar a treia modificare: se decontează naveta şi peste distanţa de 50 de kilometri, ceea ce nu s-a întâmplat până acum”.

Elevii au fost invitați la masa diagolului social pentru a dezbate normele de aplicare pentru decontarea transportului.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

Două asociaţii ale elevilor au depus marţi la Parchetul General o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe care îl acuză de abuz în serviciu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi.

”Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile. Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ora 10,00, dar şi la ora 11,00 la Administraţia Prezidenţială, unde vom susţine o conferinţă de presă la momentul depunerii”, anunţă cele două asociaţii ale elevilor din Bucureşti şi Constanţa.

”Suntem nemulţumiţi deoarece acesta, de foarte multe ori, a dat dovadă de dezinteres faţă de transportul elevilor şi asigurarea transportului gratuit al elevilor. Mai mult, la momentul actual, în urma adoptării unei OUG prin care se modifică şi se reintroduce procedura de decont a navetei elevilor, a fost prevăzut faptul că, la termen de 30 de zile de la adoptarea ordonanţei, ministrul va adopta, prin ordin de ministru, o anumită metodologie de decontare. Au trecut peste 30 de zile şi încă nu a fost adoptat respectivul ordin, fiind încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însăşi ministrul a dat-o”, spune Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa.

Invitat în cadrul Telejurnalului de pe TVR 2, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că își cere scuze pentru ”întârzierea de o zi” a publicării metodologiei de decontare a transportului, subliniind în același timp că elevii sunt în vacanță și în acest timp nu au nevoie să le fie decontat transportul către școală.

”Au dreptate. Metodologia trebuia să fie promovată ieri. Va fi promovată astăzi. Au fost examene de Evaluare naţională, Bacalaureat, probleme la contestaţii, avem rectificarea bugetară. Apoi, elevii sunt în vacanţă. Îmi cer scuze acelor elevi, care nu au ştiut ieri că sunt în vacanţă şi au vrut să meargă la şcoală să facă naveta, neputând să fie decontată. (…)Naveta se decontează pe perioada de cursuri. Apreciez foarte mult dreptul elevilor şi îl susţin de a protesta şi de a demola. Dar, după ce termină de demolat ceea ce şi-au propus să demoleze, am înţeles că vor să construiască Educaţia prin plângeri penale, îi invit cu mare drag alături de Ministerul Educaţiei să construim pentru elevi. Sigur, îi invit dacă nu au prea multe teme de vacanţă. Eu susţin gratuitatea transportului pentru elevi”, a spus ministrul.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite