Efectele pandemiei asupra vieții fiecăruia dintre noi, într-un nou spectacol „Ruptura” – o creație de avangardă pentru genul tango-teatru din România

26 septembrie 2023, 07:31

Carantina, distanțarea, restricțiile, frica și consecințele tuturor acestor elemente asupra fiecăruia dintre noi sunt reprezentate prin mici scenete ce combină muzica lui Piazzolla, teatrul și dansul.

Ruptura este spectacolul care spune povestea pe care toți am trăit-o, iar tangoul este unul dintre personajele principale în această cruntă și recentă realitate. Tangoul s-a trezit, dintr-o dată, forțat să supraviețuiască restricțiilor dure de carantină și distanțare umană, ce au pus la zid îmbrățișarea, care ne menținea apropiați, și ne-a adus pe toți față în față cu tehnologia, care dă dependență prin magia ei. Atât noi, cât și dansul, am fost spectatorii și actorii unei pandemii care a luat cu ea visurile noastre și ne-a determinat să înțelegem importanța conceptului de libertate. Îmbrățișarea a căpătat semnificația ideii de a fi viu“, spune Max Van de Voorde, dansator argentinian de renume mondial, care participă la acest proiect inedit pentru România.

Este o invitație la cugetare și reflecție asupra unor teme importante, cum ar fi teama, apropierea umană, libertatea, umanitatea… Publicul este trecut printr-un carusel emoțional prin intermediul momentelor teatrale, profunzimii și expresivității dansului, temelor muzicale monumentale ale lui Piazzolla, astfel încât experiența ajunge a fi o călătorie în timp, într-o stare de profundă prezență cu ecouri în viitor“, explică Raluca Aldea, dansatoare de tango de talie internațională din România.

 

 

Spectacolul, care este unul de debut al Companiei de Dans CaminArte, a avut premiera pe 26 mai 2023 și s-a bucurat de aprecierea publicului prezent în sală și de recenzii pozitive  atât în rândul dansatorilor de tango argentinian din comunitatea locală de tango, cât și în rândul publicului larg.

Spectacolul este susținut de dansatori ai Companiei de Tango Argentinian CaminArte: Ana Maria Oriță, Daniela Stoian, Ramona Buscoveanu,Teodora Luca, Maria Dumitrache, Brandușa Mezei, Adelina Danilov, Andreea Chiscop, Irina Ștefănescu, Raluca Aldea, Mircea Enăchiuc, Vlad Buiculescu, Vlad Alexandru Militaru, Gabriel Barna, Valentino Luca, Daniel Constantin, Max Van de Voorde (Argentina).

Conceptul, regia, scenografia și coregrafia aparțin artiștilor Max Van de Voorde, campion mondial de tango argentinian în 2011 (Argentina) și Raluca Aldea, campioană la categoria Tango Escenario în cadrul UK Tango Championship, Londra 2017.

(w400) Afisul spe

Asociația Caminarte are ca scop prezentarea, dezvoltarea și promovarea tangoului argentinian și a valorilor sale la nivel național și internațional în toate formele sale artistice, sociale și educaționale, ca modalitate de îmbunătățire a calității vieții și de conștientizare a potențialului uman prin mișcare, muzică și terapie prin dans.

Pentru realizarea scopului ei, Caminarte și-a propus, prin organizarea unor evenimente de calitate, să ridice standardele de exigență pentru dansatorii amatori talentați care au ales să urce pe scenă. Reușita proiectului se datorează unei colaborări fructuoase și de durată între Max Van de Voorde, campion mondial de tango argentinian în 2011, Raluca Aldea, campioana UK Tango Championship, și comunitatea de tango din România.

Ideile coregrafice, scenografice și de regie ale celor doi artiști s-au împletit armonios, din dorința de a prezenta publicului larg, prin intermediul tangoului argentinian, o poveste coerentă de viață și de a aduce publicul în stările, trăirile și emoțiile dansatorilor care evoluează pe scenă.

Tangoul argentinian reprezintă un limbaj nonverbal internațional și a creat în toate colțurile lumii comunități bine definite care împărtășesc aceeași pasiune. Membrii comunităților se întâlnesc seară de seară în cadrul unor evenimente dedicate lor, care poartă denumirea de milongas, pentru a dansa, a asculta muzică de tango și a socializa. Îmbrățișarea e un element foarte important în tango, prin intermediul ei dansatorii comunicând unii cu alții fără cuvinte. Îmbrățișarea face ca acest dans să nu cunoască frontiere, limbajul de tango fiind unul universal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite