Educatori agresaţi. Un adolescent dintr-un centru de plasament din Beclean şi-a bătut supraveghetorii

22 octombrie 2019, 19:33

Duminică seara, elevul, care are 16 ani, a avut învoire în oraș. Regulamentul permite acest lucru.

La întoarcere însă, el a venit băut, și a devenit recalcitrant încă de la poartă. S-a supărat pentru că unul dintre educatori l-a așteptat.

Băiatul a fost greu de stăpânit, a spart o ușă și a lovit fără milă o femeie și un bărbat, educatori în centru. Ceilalți angajați au chemat polițiștii și jandarmii.

Băiatul a fost dus la spitalul din oraș și apoi la Secția de Psihiatrie Infantilă a Spitalului de Copii din Cluj.

Cei doi angajați ai centrului au primit și ei asistență medicală. Au nevoie de 5 zile de îngrijire medicală.

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bistrița îl are în evidență pe băiat de trei ani. Provine dintr-o familie dezorganizată. Nu este doar un caz social, ci are și un diagnostic pentru care primește tratament psihiatric, dar pe care îl refuză. Acum el urmează să fie supus din nou unor expertize.

Unul din educatorii agresați intenționează să depună plângere penală. Poliția a deschis un dosar, iar cercetările sunt în curs.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite