Echipele mobile de vaccinare, în centrele sociale. Cei care au nevoie de transport trebuie să înștiințeze Direcția de asistență socială despre data și ora când sunt programați la vaccinare

22 ianuarie 2021, 21:10

Zeci de tineri îngrijiți în centrul pentru servicii comunitare de la Bucium, în Iași, au așteptat cu nerăbdare echipele mobile care au venit să îi vaccineze. Printre ei este și Vlad, student la Informatică. Vrea să revină cât mai curând la universitate și să își revadă prietenii.

82 de tineri care provin din familii nevoiaşe sau destrămate îşi găsesc sprijin în centrul de la Bucium. Doar 32 au vârsta potrivită pentru a fi vaccinați, adică peste 16 ani. Cei încă minori s-au vaccinat cu acordul părinților sau al tutorelui legal.

Şi la căminul pentru vârstnici de la Vintilă Vodă, Buzău, au ajuns vaccinurile. Chiar dacă nu a existat niciun caz de infectare în centru de la debutul pandemiei, bătrânii au vrut să fie imunizați.

La Braşov, persoanele care se deplasează greu vor fi ajutate să ajungă la centrele de vaccinare. De săptămâna viitoare, autoritățile locale pun la dispoziție microbuze speciale, adaptate inclusiv celor care se deplasează în scaun cu rulant.

Cei care au nevoie de transport trebuie să înștiințeze Direcția de asistență socială despre data și ora când sunt programați la vaccinare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite