Echipa națională: criză de portari înaintea barajului cu Turcia

Ionuț Radu / Profimedia Images
23 March 2026, 06:45 (actualizat 23 March 2026, 06:47)

Un debutant va apăra poarta tricolorilor în meciul capital de la Istanbul după ce titularul Ionuț Radu s-a accidentat.

Reprezentativa de fotbal a României se confruntă cu o adevărată criză de portari, după ce doi dintre goalkeeperii convocați inițial de selecționerul Mircea Lucescu s-au accidentat.

Titular la Celta Vigo, echipă cu care a ajuns în sferturile de finală ale Europa League, Ionuț Radu a devenit indisponibil duminică seara în timpul meciului de campionat cu Alaves, pierdut acasă de echipa sa cu 3-4. Portarul a suferit o leziune musculară la gamba dreaptă, astfel că nu va puta evolua în barajul cu Turcia.

În consecință, Lucescu l-a convocat de urgență pe Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova, fotbalist care se afla în vacanță în străinătate după întreruperea campionatului. Anterior, Cătălin Căbuz, portarul lui FC Argeș, fusese chemat la națională în locul lui Mihai Popa de la CFR Cluj, devenit indisponibil după partida cu Rapid.

În aceste condiții, Lucescu va trebui să aleagă pentru postul de titular între Marian Aioani (Rapid), Căbuz și Popescu, toți trei având zero selecții pentru echipa națională.

Lotul reprezentativ s-a reunit parțial sâmbătă la baza de la Mogoșoaia și va decola miercuri spre Istanbul.

Partida Turcia – România se va disputa joi, 26 martie, ora 19:00, la Istanbul, învingătoarea urmând să întâlnească Slovacia sau Kosovo în deplasare, pe 31 martie, în barajul decisiv pentru participarea la Cupa Mondială din această vară.

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU MECIUL DE BARAJ CU TURCIA:

Portari – Marian Aioani (Rapid), Cătălin Căbuz (FC Argeș), Laurențiu Popescu (”U” Craiova).

Fundași – Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Radu Drăgușin (Tottenham), Andrei Burcă (Yunnan), Deian Sorescu (Gaziantep), Virgil Ghiță (Hannover), Adrian Rus (”U” Craiova), Andrei Coubiș (”U” Cluj), Nicușor Bancu (”U” Craiova), Kevin Ciubotaru (Hermannstadt).

Mijlocași – Dennis Man (PSV Eindhoven), Răzvan Marin (AEK Atena), Nicolae Stanciu (Dalian), Vlad Dragomir (Pafos), Valentin Mihăilă (Rizespor), Ianis Hagi (Alanyaspor), Florin Tănase (FCSB), Alexandru Dobre (Rapid), Claudiu Petrila (Rapid), Vladimir Screciu (”U” Craiova), Ștefan Baiaram (”U” Craiova).

Atacanți – Daniel Bîrligea (FCSB), David Miculescu (FCSB), Marius Coman (UTA).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite