Dunărea este sub cod portocaliu de inundaţii până pe 31 martie

24 martie 2018, 14:21

Pe Dunăre sunt depășitele cotele de apărare. Fluviul a inundat zeci de hectare de pășune în Cozia, Mehedinți.

Apele Dunării au ajuns și pe 500 de hectare de pășuni și pădure în județul Olt, în localitățile Corabia şi Gârcov.

În Mehedinți, lacul de acumulare de la Porțile de Fier 1 a fost golit ca să preia unda de viitură și să nu se producă inundații catastrofale în Serbia. Asta spune convenția internațională de gestionare a fluviului la care a aderat România.

În Portul Bechet se păstrează restricţia pentru maşinile cu masă mai mică de 3,5 tone, însă TIR-urile pot circula şi se pot îmbarca pe bac pentru a trece în Bulgaria.

La Giurgiu au fost inundate 3000 de hectare de pădure.

Rămâne în vigoare codul portocaliu de inundații pe Dunăre până pe 31 martie.

Pericolul va creşte când vremea se va încălzi, deoarece fluviul se află acum la debit aproape dublu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă