Duminică, 28 august, are loc Festivalul Plăcintelor, la Oituz

Festivalul Plăcintelor de la Oituz
Festivalul Plăcintelor de la Oituz
25 august 2022, 09:44

În acest an, „Festivalul Plăcintelor”, ajuns la a XV-a ediţie, va avea loc duminică, 28 august. Tradiția acestui festival a început în 2001, iar în acea zi participanții şi reprezentanții pensiunilor agroturistice din toată țara prezintă meșteșugul gastronomic al preparării plăcintelor și prăjiturilor după rețete originale.

”Festivalul Plăcintelor este cea mai importantă manifestare organizată în zonă și unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, care are loc în județul Bacău şi care duce la ocuparea în proporţie de 90-100% a tuturor spaţiilor de cazare funcţionale, din zonă. Se promovează mai multe tipuri de produse turistice care au menirea de a atrage diverse categorii de turişti, astfel încât, în această perioadă a anului circulaţia turistică atinge cote maxime, mai ales dacă şi vremea este favorabilă derulării evenimentelor în aer liber.

În cadrul acestui eveniment sunt promovate: natura-arealul Văii Oituzului, obiceiurile, tradiţiile, arta populară, folclorul, turismul montan, turismul ecumenic, gastronomia şi nu în ultimul rând pensiunile din zonă”, arată Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

Duminică, 28.08.2022, începând cu ora 11:00 vă așteptăm la festivalul plăcintelor, care va avea loc în satul Hârja, comuna Oituz în zona Prund (str. Nistoroaia).
Festivalul plăcintelor este un eveniment care îmbraca forma unui concurs culinar de plăcinte.
Vă invităm să participați la această activitate pentru a vă bucura și relaxa!
”, anunță și primarul comunei Oituz, Claudiu Petrișor, într-o postare pe Facebook.

”Festivalul Plăcintelor” a devenit un eveniment deosebit în viaţa oamenilor locului, de aceea organizatorii au decis permanentizarea acestei activități în calendarul manifestărilor locale.

Evenimentul tradiţional ce ia forma unui concurs culinar de plăcinte după reţete originale este organizat de către Filiala Bacău a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural – ANTREC, Primăria Oituz și Asociaţia “Copiii în Sânul Familiei” Hârja.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite