Drone rusești au lovit infrastructura energetică din Ucraina. Atacul a provocat incendii și a avariat mai multe case
Rușii au atacat din nou, azi-noapte, regiunea Odesa cu drone care au provocat incendii și au avariat mai multe case.
Focul a izbucnit după ce una dintre drone a lovit instalațiile de infrastructură energetică și transport din orașul portuar, informează Serviciul de Urgență al Ucrainei.
Echipajele de intervenție s-au luptat ore în șir să stingă flăcările. Nu au existat victime sau răniți.
Atacurile rusești asupra regiunii Odesa s-au intensificat în ultimele săptămâni și vizează tot mai des infrastructura energetică, dar și zone civile.

