„Dreptul de a decide” – Mii de femei au manifestat în America Latină pentru a cere dreptul la avort

Protest al femeilor din America Latina
Protest al femeilor din America Latina
29 septembrie 2021, 09:04

Din Mexic până în Peru, trecând prin Salvador, Chile şi Columbia, manifestantele, purtând majoritatea faimoasa eşarfă verde ce simbolizează lupta pentru legalizarea Întreruperii Voluntare a Sarcinii (IVS), agitau pancarte pe care se putea citi „Avort legal acum” sau „Dreptul de a decide”.

În Salvador, legislaţia interzice IVS în orice circumstanţă, iar pedepsele pot ajunge şi la opt ani de închisoare. Douăzeci şi şapte de femei se află în prezent în detenţie în această ţară, fiind acuzate de „omucidere agravată” după ce au încercat să apeleze la serviciile de urgenţă obstetrică. În replică, sute de femei din Salvador au prezentat un proiect de lege ce permite avortul în anumite condiţii, destul de restrictive.

În Mexic, mai multe zeci de femei au manifestat, la câteva săptămâni după ce Curtea Supremă a declarat neconstituţională penalizarea avortului, exprimându-şi indignarea faţă de violenţa la adresa femeilor în ţara lor: 672 de femei au fost ucise aici în perioada ianuarie-august, potrivit cifrelor oficiale.

În jur de 205 femei au fost condamnate pentru avort în Columbia începând din 2005, potrivit unui raport al colectivului La Mesa por la Vida y la Salud de las Mujeres. În Columbia, IVS este legală doar în caz de malformaţie a fetusului, de risc mortal pentru mamă sau în urma unui abuz sexual. Sute de femei s-au adunat în faţa Parlamentului din Bogota pentru a cere un avort liber de constrângeri.

„Un stat care nu acordă dreptul la avort este un stat feminicid”, se putea citi pe o pancartă afişată de un grup de tinere femei ce revendicau dreptul la avort la Lima, în Peru. Problemă pe care noul preşedinte peruan de stânga, Pedro Castillo, conservator în chestiunile sociale, a respins-o deja în timpul recentei sale campanii electorale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă