Donald Trump nu a menționat NATO în discursul său de 19 minute
Donald Trump a susținut primul său discurs oficial, la Casa Albă, de la declanșarea războiului din Orientul Mijlociu. O omisiune evidentă din discursul președintelui american – cu atât mai vizibilă după ce, într-un interviu acordat publicației The Telegraph, a spus că ia în considerare retragerea SUA din alianță.
Președintele a declarat că alianța este un „tigru de hârtie”, iar atunci când a fost întrebat dacă ar reconsidera apartenența SUA la alianță după conflictul din Orientul Mijlociu, a spus: „O, da, aș spune că este dincolo de reconsiderare”.
NATO este o alianță care cuprinde, în prezent, 32 de state din Europa și America de Nord. Toate deciziile sunt luate prin consens, bazându-se pe tratatul de apărare reciprocă – celebrul Articol 5.
În România, analiștii consultați de Știrile TVR consideră că declarațiile președintelui american sunt toxice și nu fac altceva decât să încurajeze inamicii NATO, precum Rusia.
O eventuală retragere americană, care ar fi extrem de gravă pentru Europa, nu poate fi decisă doar de Donald Trump și nu se poate produce de pe o zi pe alta.
Potrivit Tratatului Nord-Atlantic, semnat în urmă cu aproape 77 de ani la Washington, o țară poate ieși din alianță la un an după notificarea oficială transmisă Statelor Unite, depozitara documentului.
Analiștii atrag însă atenția că există legi interne americane care nu îi permit președintelui Donald Trump să ia singur o astfel de decizie.

