Donald Trump s-a adresat naţiunii: Iranul a fost „practic decimat”. SUA pregătesc noi lovituri

2 April 2026, 08:32 (actualizat 2 April 2026, 10:05)

Donald Trump a susținut primul său discurs oficial, la Casa Albă, de la declanșarea războiului din Orientul Mijlociu. Președintele american a spus că Iranul a fost practic decimat, a dat asigurări că partea cea mai grea a conflictului s-a încheiat și a anunțat că forțele americane vor lovi adversarul extrem de dur în următoarele două–trei săptămâni.

Potrivit liderului de la Washington, principalele obiective strategice sunt aproape îndeplinite.

Trump a lăudat aliații din Orientul Mijlociu, fără a menționa însă NATO sau partenerii occidentali.

La scurt timp după ce s-a apropiat de pupitru, preşedintele american şi-a început discursul felicitându-i pe astronauţii misiunii Artemis 2 care a decolat miercuri de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, pentru primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii în mai bine de o jumătate de secol.

Trump a afirmat că Iranul a suferit pierderi considerabile şi că liderii şi forţele sale armate au fost grav lovite.

“În această seară, marina iraniană nu mai există, forţele sale aeriene sunt în ruine, liderii săi, majoritatea, sunt acum morţi”, a declarat preşedintele american.

El a adăugat că în prezent capacitatea Iranului de a lansa rachete şi drone a fost redusă semnificativ. 

„Suntem pe cale să îndeplinim toate obiectivele militare ale Americii într-un timp foarte scurt. Foarte curând. Îi vom lovi extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni. Îi vom readuce în epoca de piatră, acolo unde le este locul. Între timp, discuțiile sunt în curs. Schimbarea regimului nu a fost obiectivul nostru. u am vorbit niciodată despre schimbarea regimului, dar aceasta s-a produs din cauza morții tuturor liderilor lor inițiali. Toți sunt morți. Noul grup este mai puțin radical și mult mai rezonabil.Totuși, dacă în această perioadă nu se ajunge la un acord, avem în vizor ținte cheie. Dacă nu se ajunge la un acord, vom lovi fiecare dintre centralele lor electrice.”

Armata israeliană raportează două atacuri iraniene în câteva ore

Armata israeliană a făcut cunoscut joi că a contracarat două salve de rachete lansate din Iran, în a 34-a zi a războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP.

Poliţia a declarat că a fost chemată în “mai multe” locuri lovite în centrul Israelului, iar media au avansat cifra de nouă locaţii.

Patru persoane au suferit răni minore, potrivit relatărilor din presă care citează membri ai echipelor de salvare.

Potrivit presei israeliene, pagubele observate pe o zonă deosebit de extinsă rezultă din utilizarea muniţiilor cu fragmentare, care explodează în aer, dispersând submuniţii.

Iranul şi Israelul se acuză reciproc de utilizarea bombelor cu fragmentare.

Donald Trump nu a menționat NATO în discursul său de 19 minute

Donald Trump a susținut primul său discurs oficial, la Casa Albă, de la declanșarea războiului din Orientul Mijlociu. O omisiune evidentă din discursul președintelui american – cu atât mai vizibilă după ce, într-un interviu acordat publicației The Telegraph, a spus că ia în considerare retragerea SUA din alianță.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite