Doi soți din Bistrița-Năsăud, atacați de o ursoaică în lanul de porumb. Cei doi montau un gard electric împotriva animalelor sălbatice

23 iulie 2024, 10:29 (actualizat 23 iulie 2024, 12:46)

Doi soți au fost atacați în Bistrița-Năsăud de un urs chiar pe terenul lor cultivat cu porumb. Animalul l-a rănit pe bărbat și a sărit și la femeie, însă țipetele acesteia l-au alungat în cele din urmă. Soțul a ajuns cu multe răni la spital, dar e în afara pericolului.

Cei doi soți au ieșit ieri după-amiază la câmp să facă un gard electric în jurul unei suprafate cultivate cu porumb. În timp ce bătea un țăruș în pământ, soțul a fost atacat de o ursoaică. Auzindu-i țipetele, soția s-a apropiat și a început și ea să țipe. Ursoaica a atacat-o însă și pe ea.

Mirela Odae, soția victimei: El a intrat în malai și eu am stat inafara mălaiului ( porumb) și cand a intrat a dat de ursoaică.

Avea pui?

El zice că da, nu l-am mai întrebat.

Unde l-a lovit?

Când am ajuns la el, ursoaica mai să sară a doua oară, adică nu stiu de câte ori a sărit pe el. Am strigat, a fugit și a venit și a doua oară și numai cât m-a atins pe mine și a fugit. Rana e mare, la picior, la spate, peste tot l-a zgâriat, la obraz…la spate tot e rupt, e rupt foarte rău și fața și spatele tot l-a zgâriat. A sărit și pe mine, dar mie numai cât mi-a dat o labă aicea și gata.

În cele din urmă, ursul s-a retras, iar femeia a sunat la 112.

Camelia Strungari, purtătoare de cuvânt al Spitalului Județean Clinic de Urgenta Bistrița-Năsăud spune că bărbatul e stabil, are multiple plăgi și e internat pentru asistență medicală și investigații suplimentare, dar e stabil hemodinamic.

Domnița Baciu, mama victimei: Nu s-a mai întâmplat. Și el e plecat mereu într-una că are oi și are vaci, are de toate și acum era pregătit să meargă la oi la muls. Vai de capul nostru!

Ce ziceți de prezența urșilor aicea?

Da, să îi împuște pe toți. Mai bine să moară oameni și să rămâie copiii? Sau să rămâie schilozi pe viață?

Localnicii din Sântioana sunt îngroziți de atac. Administratorii fondurilor de vânătoare care au contract cu primăriile să intervină în cazuri de urgență pot doar să alunge animalele.

Mihai Gheorghe, directorul Fondului de Vânătoare Vulpea Herina: Cați urși sunt în zonă în raport cu câți ar trebui să fie? La noi pe fond cel puțin 60 de ursi și numărul optim la noi este ca la 10 mii de hectare trebuie să fie 2 ursi. Și de la 2 la 60 e ceva. Atacuri asupra animalelor și culturilor au loc frecvent, mai ales acuma când porumbul e în lapte. Ursoaicele cu pui sunt împinse de masculi, de urșii mari care stau acum la munte sau pe vârf de deal în pădure și masculul vrea să omoare puii. Cât era cota de vânătoare nu s-a întâmplat să fie atacuri, numărul lor era mult mai mic.

Toate satele din zonă sunt înconjurate de terenuri cultivate, iar recoltele de cereale sau pomi fructiferi reprezintă o atracție pentru urși. Localnicii sunt sfătuiți să fie prudenți când ies la câmp pentru că se pot întâlni oricând cu animalele sălbatice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite