Doi ani de la atacul Hamas care a șocat lumea. Israel declara război terorismului
Se împlinesc 2 ani de la 7 octombrie 2023, când Hamas intra peste locuitorii kibuțurilor de la linia de demarcaţie cu Fâşia Gaza măcelărindu-i pe israelieni. Au ucis, au schingiuit, au violat şi au răpit. 1200 de oameni au murit atunci în doar câteva ore. Din cei 251 de ostatici, azi, doar 20 ar mai fi în viaţă şi se negociază eliberarea lor.
În zorii zilei de 7 octombrie 2023 teroriștii Hamas intrau în Israel într-un număr foarte mare având ca țintă locuințele din kibuțurile de la linia de demarcație cu Fâșia Gaza și un Festival de muzică ce se desfășura în apropiere. Descinderea lor a fost precedată de un val de rachete trase din Gaza.
A fost un atac barbar în timpul căruia au fost comise violențe de neimaginat asupra femeilor, copiilor chiar și bebelușilor. Teroriștii au intrat apoi în case unde au ucis sau au luat ostatici.
Eli Sharabi a fost unul dintre ei și a fost eliberat de Hamas după ce a stat 491 de zile în captivitate.
Eli Sharabi, ostatic supravieţuitor: Foarte repede au găsit camera de siguranţă și au început să tragă în ea. Lianne a sărit pe Noiya, iar eu am sărit peste ele că să le protejez.
Atacul a luat prin surprindere armata israeliană, care a reacționat cu întârziere, dar a reacționat.
Benjamin Netanyahu, premierul israelian: Din această dimineață, Statul Israel este în război.
Soldații israelieni au luat fiecare casă la rând, salvând o parte din cei pe care teroriștii îi sechestraseră pregătindu-se fie să îi ucidă, fie să îi răpească.
Printre cei care au ajuns în captivitate, în mâinile Hamas, sunt și fetele lui Remus Alony, un evreu născut la Bârlad. Fiica lui cea mică a apucat să-i trimită tatălui un mesaj în timp ce teroriștii se apropiau de camera de siguranță.
Pe 7 octombrie, Hamas i-a răpit fetele și 3 nepoate. Fetele și cele trei nepoate ale lui Remus Alony au fost eliberate după aproape două luni.
Atacurile au curmat viața a peste 1.193 de persoane, dintre care 800 de cadavre au fost confirmate ca fiind civile. Aproape 5000 de persoane au fost rănite și 251 de oameni au fost luați ostatici. 38 de ostatici au fost eliberați în baza acordului de încetare a focului din ianuarie 2025.
Analiză DW | Ce a realizat Israelul în 2 ani de război în Gaza
Din păcate, printre cei eliberați, 8 au fost uciși în captivitate și returnați în sicrie, inclusiv cei doi frați Bibas, ale căror corpuri minuscule purtau urme de strangulare, o revelație înfiorătoare confirmată de experții criminaliști israelieni.
Lumea întreagă era în șoc, iar imaginile cu atrocitățile comise de Hamas greu de privit. Așa cum anunțase Benjamin Netanyahu, statul evreu era în război și tancurile au intrat în Gaza.

