Document istoric descoperit în pereții unei școli din Arad, în timpul reabilitării

Muncitorii care lucrau la renovarea clădirii, aflată acum în proprietatea unei universități din Arad, au dat din întâmplare peste cilindrul care conține valorosul document.
Scris impecabil pe o hârtie foarte scumpă la acea vreme, are o lungime de 4 metri și conține date importante legate de istoria zonei, în anii de mijloc ai secolului al XIX-lea.
În 1832, în zonă a fost construită prima școală evreiască de băieți din Arad, cu contribuția importantă a negustorilor evrei.
Manuscrisul se află într-o eprubetă de sticlă protejată de un cilindru de zinc. Tocmai de aceea s-a păstrat intact până în zilele noastre.
Capsula timpului se află acum în custodia muzeului din Arad și va fi păstrată în condiții speciale.