Director INSCOP: Raportul despre alegerile din România, atribuit eronat Congresului SUA. Despre războiul hibrid împotriva democrației
Documentul prezentat recent în spațiul public drept „raport al Congresului SUA” privind anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România din 2024 nu este, în realitate, un raport oficial al Congresului și nici un document adoptat de Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților, arată o analiză informat.ro.
Este vorba despre un raport provizoriu, realizat de stafful – consilierii majorității politice din Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților – care nu a fost asumat formal, în mod bipartizan, de întreaga comisie și nu a fost preluat sau analizat de comisia similară din Senatul Statelor Unite.
Potrivit sursei citate, documentul a fost prezentat public într-o manieră care a creat impresia unui demers oficial al Congresului american și a unei poziții instituționale a SUA. În realitate, raportul nu reprezintă nici o evaluare a executivului american și nici un document oficial al legislativului federal.
Cu toate acestea, raportul a avut un impact major în spațiul public.
În perioada 3–5 februarie 2026, mediatizarea online a documentului a generat aproximativ 14,3 milioane de vizualizări, din aproape 800 de mențiuni în surse relevante, potrivit datelor platformei Newsvibe.ro. Tema a avut o penetrare rapidă și o vizibilitate ridicată, atât în zona politică, cât și în cea mediatică.
Analiza arată că raportul a fost prezentat frecvent, inclusiv în presa mainstream și pe rețelele sociale, drept „Raport al Congresului SUA”, formulare care a amplificat, în mod eronat, percepția asupra greutății și caracterului său instituțional.
În plan narativ, documentul este asociat cel mai des cu România, Comisia Europeană, alegerile din 2024, platforma TikTok și actori politici locali. În presa internațională și în mediul online, raportul apare adesea și ca un episod al relațiilor tensionate dintre Statele Unite și Uniunea Europeană.
Potrivit editorialului informat.ro, semnat de Remus Ștefureac, director INSCOP, prezentarea documentului ca fiind un raport al Congresului este înșelătoare în condițiile în care acesta nu a fost votat în Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților și nu este asumat instituțional nici măcar de această comisie, ci doar de stafful majorității.
Contextul este cu atât mai sensibil cu cât datele sociologice indică o percepție ridicată în rândul românilor privind influența dezinformării și a acțiunilor externe asupra proceselor electorale.
Conform unui sondaj INSCOP Research realizat în 2025, 75,9% dintre respondenți consideră, în foarte mare sau destul de mare măsură, că opțiunile de vot ale românilor sunt afectate de dezinformare și știri false.
Totodată, 61,1% dintre participanți cred că alegerea președintelui este influențată, în mare sau foarte mare măsură, de acțiuni ostile ale altor state.
Întrebați ce state sau organizații susțin propaganda și răspândesc știri false, 45,3% dintre respondenți au indicat Rusia, 11,8% China, 5,8% Statele Unite și 3,6% Uniunea Europeană.
Ucraina a fost menționată de 2,8% dintre participanți, Germania și Franța de câte 2,3%, iar Ungaria de 1,9%. Alți 11,3% au indicat alte țări, 33,9% au declarat că nu știu sau nu pot aprecia, iar 4,7% nu au răspuns.
Analiza citată de informat.ro subliniază că documentul prezentat public nu relevă mecanisme oficiale și nu reflectă o poziție instituțională a Statelor Unite, dar a fost utilizat într-un context politic și mediatic care a amplificat semnificativ impactul său asupra dezbaterii publice din România.

