Diana Buzoianu, exclusiv la TVR Info: 19 direcții regionale Romsilva, bonus de pensionare redus, mașini cu GPS, inspectori cu bodycam
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, joi seară, la emisiunea Prim Plan, de la TVR Info, că este posibil ca săptămâna viitoare să fie emisă hotărârea de guvern pentru reorganizarea Romsilva.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Eu sper că săptămâna viitoare, în sfârșit, vom avea hotărârea de guvern privind reorganizarea Romsilva, așa cum ar fi trebuit să o avem deja de mult timp de zile. Dar este foarte bine că am ajuns, pare, într-un punct în care toate partidele suntem aliniate. În acest moment, scenariul care este discutat și agreat de către toate partidele este de 19 direcții regionale. E un scenariu care este mai puțin ambițios decât ceea ce am propus eu, dar este un scenariu care face în continuare reformă și este un scenariu care va permite să se facă concursuri peste tot, să fie directori aleși pe bază de niște criterii obiective. Deci este un mare pas înainte și mă bucur că am găsit acest consens cu toate partidele, pentru că riscam să blocăm o reformă care e foarte importantă pentru pădurile din România. Adică modul în care este organizat Romsilva se vede apoi și în cum rezistă sau nu rezistă pădurile pe ani de zile, pe generații.
Primă de pensionare redusă drastic
Diana Buzoianu a explicat că a fost renegociat contractul colectiv de muncă, iar prima de pensionare s-a redus de la 10 salarii la unul singur.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: În momentul de față, contractul colectiv de muncă a fost renegociat și acest bonus de pensionare, care era cunoscut, celebru bonus de pensionare cu 10 salarii, a fost redus la un salariu, exact așa cât prevede legea și pentru alți funcționari publici.
Mașini cu GPS, inspectori cu bodycam, sistem CCTV
Pornind de la cazul de tăieri ilegale de la podișul Hârtibaciu, arie protejată, Diana Buzoianu a spus că a fost crescut numărul de controale și va fi lansată o platformă națională, în care vor fi centralizate toate controalele care se fac de la nivel local.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Vom pune GPS pe toate mașinile Romsilva, bodycam-uri pe toți inspectorii care vor merge cu toți pădurarii și tot personalul silvic care merge pe teren. Deci sunt foarte multe măsuri pe care le vom lua. Până la jumătatea anului vom avea sistem de CCTV pus peste aproximativ 300 de camere CCTV pe toate drumurile forestiere care au fost introduce prin PNRR. Am modificat SUMAL. Aplicația SUMAL 2.0 să închidem anumite porțiuni, anumite căi prin care se furau și se scăpa cu furt de lemne. Vrem să lansăm inclusiv hotărârea de guvern ca să poată să înceapă lucrul pe SUMAL 3.0.
O colaborare mult mai bună cu autoritățile, inclusiv pe zona penală
Diana Buzoianu propune o colaborare între autorități pentru stoparea furtului de lemne, care a devenit un adevărat fenomen care pare că nu mai poate fi oprit: Să vedem ce se întâmplă cu dosarele, se pot clasa. Eu am vorbit de foarte multe ori de acest aspect. Autoritățile de mediu vin în control și am foarte multe rapoarte care ne arată cum s-au făcut controalele, câte plângeri au fost făcute. Apoi, mai departe, sistemul judiciar preia aceste plângeri și dacă noi nu vom vedea într-un timp rezonabil, un an, doi ani de zile și sancțiuni, este clar că mesajul transmis din justiție este “continuați, faceți-vă voi acolo toate infracțiunile, că noi aici nu știm să gestionăm situația asta”. De-aia trebuie o colaborare mult mai bună cu autoritățile, inclusiv pe zona penală și de-aia trebuie să vedem și niște reforme mai departe doar de zona de mediu, pentru că nu o să fie, deci reformele pe care noi le facem la Ministerul Mediului sau în autoritățile din subordine, nu se vor resimți cu adevărat, dacă nu se îndreaptă niște lucruri și pe alte domenii.

