Descoperire impresionantă într-o pădure din Vrancea. Doi căutători de vestigii istorice au găsit peste 150 de monede
Descoperire valoroasă într-o pădure din județul Vrancea. Doi localnici, căutători de vestigii istorice, au găsit peste 150 de monede cu ajutorul detectorului de metale. Săptămâna viitoare sunt așteptați specialiști care să examineze monedele pentru a le determina autenticitatea și perioada istorică. În 2016, tot în Vrancea, un localnic a găsit peste 90 de monede din perioada geto-dacică.
Cei doi localnici ies cu detectoarele de metale aproape în fiecare săptămână și iau la pas terenurile din comuna Poiana Cristei și din împrejurimile Focșaniului. Aşa au făcut şi sâmbătă.
Monedele dezgropate au fost preluate de autoritățile locale.
Deocamdată, locul descoperirii a fost securizat şi este ţinut secret.
Monedele vor fi transferate în siguranță mai întâi la Direcția Județeană de Cultură și, de acolo, la Muzeul de Istorie a Vrancei. Abia după cercetările arheologilor, se va şti cu siguranţă dacă monedele sunt autentice şi din ce perioadă istorică provin.
Și tot atunci se va stabili recompensa pentru cei doi localnici care le-au găsit. Potrivit legii patrimoniului, ei au dreptul la 30% din valoarea comorii iar în cazul în care descoperirea este excepțională, la o bonificație de 15% din valoare.