Dependența de jocuri de noroc intră în cuplu ca un „al treilea” invizibil

Dependența de jocuri de noroc afectează profund viața de cuplu și de familie, funcționând ca un „al treilea” invizibil care absoarbe atenția, erodează încrederea și destabilizează emoțional și financiar relațiile, avertizează psihologul Radu Leca, care explică mecanismele psihologice ale acestui fenomen și condițiile necesare pentru recuperare.

Psihologul Radu Leca atrage atenția că dependența de jocuri de noroc nu rămâne o problemă individuală, ci „intră în cuplu ca un «al treilea» invizibil”, care „absoarbe atenția, distorsionează prioritățile și schimbă reperele de siguranță”.

Partenerul neafectat încearcă să înțeleagă ceva ce nu se vede, dar care este resimțit permanent, iar în timp „relația începe să graviteze în jurul jocului, chiar și când nu se vorbește despre el”. „Nu pot vedea dependența, dar simt cum ne ocupă casa”, spune psihologul.

Primul efect vizibil este apariția secretomaniei: extrase bancare ascunse, telefoane întoarse, explicații vagi. Minimizarea și negarea devin un limbaj tacit care rupe contactul autentic dintre parteneri, iar comunicarea reală scade. „Ne vorbim mult, dar nu despre ceea ce doare”, subliniază Radu Leca.

Instabilitatea financiară ajunge să înlocuiască stabilitatea emoțională. Bugetele se destramă, apar împrumuturi și promisiuni urmate de noi datorii, iar siguranța materială ajunge să depindă de „următorul câștig”. „Am început să trăim de la speranță la salariu, nu de la salariu la salariu”, explică specialistul.

Încrederea se erodează prin acumularea „micilor” neadevăruri. Partenerul neafectat devine vigilent, verifică și întreabă, în timp ce persoana dependentă se apără, ascunde și evită. Relația se mută din colaborare în control și contracontrol. „Când am ajuns să număr bonurile, am pierdut numărătoarea încrederii”, afirmă Radu Leca.

Climatul emoțional oscilează constant între euforie și disperare: promisiuni de schimbare și entuziasmul unui „nou început”, urmate de căderi bruște. Corpul rămâne în alertă, mintea calculează riscuri, iar oboseala devine starea de fond. „Între speranță și teamă nu mai e loc pentru odihnă”, spune psihologul.

Rolurile din cuplu se răstoarnă, iar partenerul ajunge să fie pe rând „părinte”, contabil, paznic sau terapeut. Se instalează dinamici de salvare și pedepsire, urmate de vină și reparații temporare. „Mă ocup de tot ca să nu se prăbușească, dar uit să mă țin și pe mine”, avertizează Radu Leca, explicând că această codependență este utilă pe termen scurt, dar extrem de costisitoare pe termen lung.

Copiii resimt tensiunea chiar dacă nu înțeleg exact situația. Prezența devine imprevizibilă, promisiunile nerespectate se adună în tăcere, iar cei mici învață prea devreme să „citească” fețe și posturi. „Nu știu ce se întâmplă, dar știu când să nu întreb”, arată specialistul.

Stabilirea unor limite sănătoase este esențială pentru a separa sprijinul real de întreținerea dependenței. A refuza să ofere bani, a cere transparență și a stabili consecințe sunt pași dureroși, dar necesari. „Te iubesc, dar nu mai plătesc prețul jocului tău”, subliniază Radu Leca.

Rușinea și stigma duc adesea la izolare socială, scuze și evitări, iar în timp tăcerea se adâncește. „Ne-am ascuns ca să nu fim judecați și ne-am pierdut unii de alții”, spune psihologul, explicând că vindecarea începe atunci când realitatea este rostită.

Partenerul neafectat poate dezvolta simptome similare traumei, precum hipervigilență, insomnie, iritabilitate sau îndoială de sine. „M-am obișnuit să aștept ce e mai rău, ca să nu mai doară când vine”, descrie Radu Leca această stare.

Recuperarea necesită o structură clară: sinceritate, bugete transparente, acces limitat la bani, terapie individuală și de cuplu, precum și grupuri de suport. Recăderile pot apărea și trebuie gestionate cu planuri clare, nu cu vină. „Schimbarea nu vine dintr-o promisiune, ci dintr-un sistem care o face posibilă”, afirmă specialistul.

În final, psihologul subliniază că decizia de a rămâne sau de a pleca este una personală și trebuie luată cu informație, siguranță și sprijin. „Mă aleg pe mine, ca să pot alege în mod sănătos pe noi”, concluzionează Radu Leca, adăugând că o familie se măsoară nu în secrete ascunse, ci în spațiul pe care îl creează pentru adevăr.