Deficit bugetar în creștere, nivel de trai în scădere. Gaura de la bugetul de stat a sărit de 63 de miliarde de lei

Gaura de la bugetul de stat se adângeşte de la o lună la altă și ajungem să trăim tot mai mult pe datorie. Împrumuturile României vor depăşi jumătate din Produsul Intern Brut în perioada următoare. Decidenţii nu par îngrijoraţi de această situaţie. Spun că este preţul pe care trebuie să îl plătim că să devenim o ţară dezvoltată. În replică, economiştii spun că ne aşteaptă vremuri grele, în care nivelul de trăi al românilor va scădea.
Diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile statului creşte ameţitor de la o lună la altă. În primele şase luni ale acestui an, gaura de la bugetul de stat a sărit de 63 de miliarde de lei, în creştere cu mai bine de 26 de miliarde de lei faţă de aceeași perioada din anul trecut.
Cheltuielile statului s-au apropiat, în prima jumătate a anului, de 340 de miliarde de lei, în creştere cu 20 de procente comparativ cu aceaşi perioadă a anului trecut. Aproape o treime din aceşti bani au fost folosiţi pentru asistența socială, în timp ce un sfert din total au fost daţi pe cheltuielile de personal, care au crescut cu mai bine de 20 de procente comparativ cu primele 6 luni ale lui 2023. (18.12)
Marcel Boloş – ministrul Finanţelor: Am avut un început de an cu multe greve şi au trebuit luate măsuri pentru creşterea salariilor, dar acestea s-au petrecut ulterior aprobării bugetului. România este în perioada în care îşi implementază proiectele de investiţii şi se dezvoltă.
Marcel Ciolacu – premierul României: Aici este cea mai mare parte din deficitul despre care vorbim de fiecare dată. Eu nu voi opri investițiile! În acest ritm se dezvoltă România, lucru pe care l-au făcut și alte state europene și membre ale Uniunii Europene.
În timp ce guvernanții vorbesc despre dezvoltarea României, populaţia se simte tot mai împovărată.
Economiştii vin cu veşti proaste: o vom duce tot mai rău.
Adrian Codîrlaşu – vicepreşedinte CFA România: Ce înseamnă pentru viitor? Înseamnă nevoia de consolidare bugetară. Se va materializa anul viitor prin majorări de taxe şi impozite. Unde pot creşte anul viitor taxele pe TVA şi asta înseamnă automat preţuri mai mari.
Radu Ciobanu – profesor de economie, ASE: Vedem că la nivelul colectării veniturilor fiscale la buget, lucrurile nu stau chiar atât de bine. Chiar dacă se spune că se colectează în planul de colectare, totuşi colectarea este la un nivel scăzut. Asta înseamnă că pe undeva acolo trebuie umblat.
Acest deficit face din România o ţară mai puţin atractivă pentru mediul de afaceri, în ciuda faptului că forţa de muncă e una dintre cele mai ieftine din Uniunea Europeană.
Iuliu Stocklosa – preşedinte Camera de Comerţ Bucureşti: Ne dorim o consolidare financiară şi mă refer la adoptarea unor politici fiscale prudente pentru reducerea acestui deficit, inclusiv pentru optimizarea cheltuielilor publice şi îmbunătăţirea colectării taxelor.
Finalul de an va găsi România cu un deficit de peste 7%, arată estimările Comisiei Europene, cu mult peste ţinta asumată de Guvern.