De la fermă, la furculiță: alimente cumpărate pe Internet, direct de la producători

Alimente cumpărate pe Internet direct de la producători
Alimente cumpărate pe Internet direct de la producători
19 august 2021, 17:30

Milioane de clienți, din întreaga lume, cumpără alimente proaspete direct de la producătorii locali, cu ajutorul rețelelor de socializare sau al magazinelor online. Primesc produsele chiar de la agricultori, în ziua și locul stabilite.

În România însă micii producători care livrau marfă cumpărătorilor în orașe riscau să fie amendați de inspectorii Protecției Consumatorilor, pe motiv că realizau o activitate comercială, spune ministrul Economiei. Din acest motiv, Ministerul Economiei a propus modificarea legii.

CLAUDIU NĂSUI, ministrul Economiei: Îi amenda că nu au aprobare să fie piață. Și ei ziceau: păi noi am cerut la primărie și primăria ne-a zis că nu e nevoie de aprobare. Adică cel care trebuia să îți emită autorizația îți zicea că nu ai nevoie, dar altă instituție a statului zicea că de fapt ai nevoie. Și atunci tocmai de aia e nevoie să clarificăm lucrurile.

Livrarea directă către consumatori a alimentelor comandate pe Internet ar urma să fie astfel exceptată de regulile privind comecializarea produselor și serviciilor de piață. Odată cu eliminarea intermediarilor vor scădea și prețurile de achiziție, spun reprezentanții agricultorilor.

GHEORGHE VLAD, președinte, Confederația Asociațiilor Țărănești din România: Scăderea prețului va fi cu minim 30%. Plus de faptul că noi producătorii în general acordăm bonusuri. (…) Niciodată nu este farmacist țăranul. Când ai spus 1 kilogram, poate să fie 1,2 kilograme.

Părerile micilor producători de a vinde marfă pe Internet direct către clienți sunt însă împărțite.

Modificarea legislativă propusă de Ministerul Economiei este în prezent în dezbatere publică și ar putea fi aprobată la începutul toamnei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă