De ce unii oameni „scriu în oglindă”?

În schimb, este rezultatul unei combinații de factori fascinanți legați de modul în care mintea și corpul se adaptează scrisului. Cunoașterea lor poate să ne ofere o înțelegere mai amplă a proceselor care se desfășoară în creierul nostru atunci când scriem – și chiar face experiența mai distractivă.

Cea mai răspândită formă de scris în oglindă este specifică copilăriei. Răsfoiește primele dicționare ortografice ale oricărui copil, și vei vedea adesea litere individuale și numere scrise invers sau chiar un nume întreg scris invers.

„Inversările în oglindă pe care le facem în copilărie sunt o parte perfect normală a dezvoltării. Este în principal o etapă parcursă de fiecare copil care învață să scrie”, spune Robert McIntosh, un profesor de neuropsihologie experimentală la Universitatea din Edinburgh. „Nu este mai comun la copii stângaci decât la cei dreptaci”.

Există un motiv evoluționist pentru care se produc aceste inversări. Creierul nostru a evoluat pentru a recunoaște imaginea obiectului în oglindă, iar atunci când privim un obiect, învățăm automat să-i recunoaștem imaginea în oglindă. Această abilitate este utilă pentru că atunci când privim obiectul dintr-un unghi diferit, înțelegem că este același obiect, doar că perspectiva asupra lui este diferită.

„Creierul este condiționat să inverseze imaginea obiectului pentru că acest proces este eficient”, spune McIntosh. „Dacă vrei să plasezi fenomenul într-un context evoluționar, atunci imaginează-ți mama arătându-ți un animal prădător periculos, un leu, și spunând «Stai departe de el, este un animal periculos». Tu vrei să recunoști acest animal periculos atunci când îl vezi venind din altă direcție.”

Deși această abilitate este utilă, ea poate crea probleme atunci când înveți să citești și să scrii. Spre deosebire de un leu, litere precum „d” și „b” își schimbă identitatea în funcție de direcția în care sunt orientate, dar creierul nostru a evoluat să le perceapă ca pe niște perspective diferite asupra aceluiași lucru. Până la urmă, dacă te plimbi în jurul unui „d” și îl privești din cealaltă parte, atunci arată ca un „b”.

Pe măsură ce învățăm să citim și să scriem, creierul nostru înțelege treptat că inversarea imaginii obiectelor poate fi aplicată obiectelor din natură, dar nu cuvintelor și literelor. Într-o zonă a creierului cunoscută drept zona vizuală de formare a cuvintelor, pe care o folosim pentru a citi și a scrie, procesul de inversarea a imaginii obiectului în oglindă este anulat, spune McIntosh.

Acest proces de suprimare selectivă în zona vizuală de formare a cuvintelor contribuie la explicarea motivului pentru care, în calitate de adulți, noi nu putem citi de obicei cuvinte inversate în oglindă, dar încă putem recunoaște imaginile inversate ale obiectelor sau animalelor.

Până când copiii dezvoltă această abilitate, ei au tendința de a inversa literele. Cu toate acestea, nu o fac într-un mod aleatoriu. În schimb, cel mai probabil ei vor inversa literele care nu sunt orientate în direcția generală a scrisului.

De exemplu, în alfabetul roman pe care îl folosim pentru a scrie în engleză, majoritatea literelor sunt orientate spre dreapta, ceea ce înseamnă că au porțiuni care ies în evidență spre dreapta, ca niște stâlpi indicatori miniaturali. McIntosh i-a comparat cu niște steaguri în bătaia vântului. E, B, C și K sunt exemple elocvente în acest sens. Orientarea respectivă este probabil rezultatul firesc al mișcărilor mâinii și ochilor în timp ce scriem, trasând liniile într-o direcție. Dar există câteva excepții, ca litera J, sau ca numărul 3, care sunt orientați în direcția opusă, împotriva vântului, cum ar veni.

Acest lucru este valabil pentru diferite alfabete. În alfabetul străvechi toscan, din Italia, care era de la dreapta la stânga, literele E, B și K arată similar celor din alfabetul nostru, dar sunt inversate – de parcă ar fi răsucite, pentru a fi armonizate direcției scrisului.

Cercetările făcute de Jean-Paul Fischer și Anne-Marie Koch, doi psihologi de la Universitatea din Lorraine, Franța, sugerează că copiii învață automat regula orientării literelor în direcția scrisului, după care o aplică literelor și numerelor care nu se conformează acesteia. Alte studii indică un tipar identic când vine vorba de predispunerea copiilor de a inversa literele și numerele orientate în „direcția greșită”, ca J și 3. E ca și cum copiii fac inconștient scrisul mai consistent.

McIntosh și echipa lui au găsit același efect într-un studiu, utilizând caractere inventate, asemănătoare cu literele. Copiii erau de trei ori mai predispuși să inverseze un caracter „orientat greșit”, spre stânga, decât unul orientat corect, spre dreapta.

Cercetările nepublicate, efectuate de echipa lui McIntosh, sugerează că copiii care scriu de la dreapta la stânga în arabă urmează inconștient aceeași regulă, doar că invers. Cel mai probabil, vor inversa literele arabe orientate spre dreapta, în direcția opusă celei standarde.

În cazul copiilor, scrisul accidental în oglindă este astfel o simplă etapă în dezvoltarea lor. Dar cum rămâne cu cei care scriu intenționat în oglindă, chiar și la o vârstă adultă?

În primul rând, această abilitate pare să fie mult mai puțin specială decât am crezut. Pentru oamenii dreptaci și oamenii stângaci care au fost forțați să scrie cu mâna dreaptă, pare pur și simplu rezultatul modului în care ne mișcăm în timp ce scriem, potrivit lui McIntosh. Când scriem în engleză, cu mâna dreaptă, noi facem o mișcare spre exterior. Dacă luăm după un stilou cu mâna stângă și începem să scriem, tendința noastră firească este să facem aceeași mișcare spre exterior. Scrisul rezultat este orientat spre stânga, iar literele sunt inversate.

„Pentru că brațele noastre stângi și drepte se reflectă reciproc ca niște imagini în oglindă, ele fac prin urmare mișcări de inversare în oglindă, încât cea mai firească modalitate pentru un dreptaci de a scrie cu mâna stângă este în oglindă”, spune McIntosh.