”Obiectivul meu principal a fost să mă calific pentru Europene”. David Popovici, la a patra medalie de aur la Naţionale, după o cursă excelentă la 100 m liber

David Popovici
David Popovici
20 aprilie 2024, 21:02 (actualizat 20 aprilie 2024, 22:03)

David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber, a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, dar principalul său obiectiv a fost să obţină baremurile necesare pentru participarea la Campionatele Europenele de la Belgrad (10-23 iunie).

Popovici, care duminică nu va mai înota în nicio probă, a avut cele mai rapide curse ale lui din acest an la 100 şi 200 m liber, dar era de aşteptat, pe măsură ce pregătirea lui pentru JO 2024 se intensifică: ”Nu mi-am propus niciun timp, însă sunt foarte bucuros că, da, am coborât sub 48 de secunde (la 100 m liber, n. red.). Dar era normal ca odată ce mă apropii de vară şi se modifică puţin antrenamentele, să devin din ce în ce mai rapid. Mă bucur că am reuşit chiar de acum, din aprilie, dar obiectivul principal a fost să mă calific pentru Europene, ceea ce am şi făcut. O să tot cobor, dacă nu de la următoarea competiţie, în două, în trei sau poate chiar la următoarea cursă. Dar nu-mi fac griji. Nici acum nu m-am gândit niciun pic la timp, ci pur şi simplu la ce am eu de făcut. Adică, stresându-te în legătură cu timpul pe care poate sau poate nu o să-l faci, nu te ajută cu absolut nimic”.

La Belgrad, Popovici se va afla în ipostaza de a a-şi apăra titlurile continentale de la 100 şi 200 m liber, câştigate la Europenele de la Roma în 2022, dar campionul nostru nu se gândeşte la acest aspect: ”Nici nu m-am gândit la asta. Cele mai bune curse de-ale mele ‘ever’ sau înainte de cele mai bune curse, nu m-am gândit niciodată la timp, la titlu. M-am gândit pur şi simplu la ce am exersat în fiecare zi la antrenamente. Totul de plăcere, bineînţeles. Adică depun efort să fie cât mai simplu înotul, să-l tratez cât mai mult ca pe o joacă şi să nu uit niciodată de ce am început, chiar dacă lucrurile s-au schimbat în timp şi a devenit şi modul prin care îmi câştig existenţa”.

Înainte de Europenele de la Belgrad, Popovici va mai concura la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona (29-30 mai) şi la alte două concursuri.

David Popovici a explicat motivul pentru care nu vrea să-şi asume obiective, medalii sau recorduri: ”Eu cred că un aur olimpic nu m-ar face mai fericit. Adică îmi place să visez la un aur olimpic. Îmi place să mă gândesc la asta, dar nu trebuie să o duc atât departe încât să cred că îmi va garanta fericirea sau îmi va rezolva toate problemele mele personale sau în legătură cu înotul. Nu mă va face fericit un aur olimpic. Deşi e visul meu de când eram copil, să cred că m-ar face cel mai fericit om de pe pământ să câştig un aur olimpic, înseamnă în acelaşi timp că dacă cumva nu-l voi câştiga, voi fi cel mai nefericit. Este un concurs, un concurs foarte important, dar doar un concurs”.

David Popovici a cucerit, sâmbătă, a patra sa medalie de aur la Campionatele Naţionale de înot de la Otopeni, după o cursă excelentă la 100 m, în care a coborât sub 48 secunde (47sec86/100). Popovici a mai cucerit aurul în probele de 50 m, 200 m şi 400 m liber în zilele anterioare. 

După ce în serii a fost cel mai rapid cu timpul de 48sec52/100, David Popovici (CS Dinamo) şi-a îmbunătăţit timpul cu 66/100 şi a câştigat detaşat finala, cu 47sec86/100, fiind urmat de Patrick Dinu (CSM Constanţa) – 49sec16/100 şi de George Raţiu (CSU Cluj) – 49sec53/100.

Popovici a declarat după cursă că este foarte mulţumit de timpul său, cu exact o secundă sub fostul său record mondial de la 100 m liber, şi mai ales că a obţinut baremurile de calificare la Europenele de la Belgrad (10-23 iunie) la probele de 100 şi 200 m liber.

Popovici a mai cucerit aurul în probele de 50 m, 200 m şi 400 m liber în zilele anterioare.

Alte rezultate din finalele de sâmbătă:
FEMININ
50 m spate
1. Daria Silişteanu (CS Dinamo) 28.78
2. Aissia Prisecariu (CS Dinamo) 29.10
3. Alexandra Roxana Curcă (CSM Piteşti) 29.71

100 m bras
1. Ioana Lopşa (CSM Constanţa) 1:11.79
2. Daria Asaftei (CS Dinamo) 1:11.93
3. Alecsia Tenciu (CS Dinamo) 1:12.05

100 m liber
1. Rebecca Aimee Diaconescu (CSM Constanţa) 55.15 (nou record naţional la 18 ani)
2. Irina Preda (CS Olimpia Bucureşti) 55.75
3. Bianca Costea (CSA Steaua) 56.41

400 m mixt
1. Ana Maria Sibişeanu (CS Navi Bucureşti) 4:54.04
2. Brigitta Vass (CSM Constanţa) 4:56.10
3. Ioana Lopşa (CSM Constanţa) 5:01.97

MASCULIN
50 spate
1. Denis Popescu (CS Olimpia Bucureşti) 24.97
2. Alexandru Constantinescu (CS Olimpia Bucureşti) 25.83
3. Andrei Ungur (CSM Cluj) 25.84

100 m bras
1. Daniel Nicuşan (CSM Târgu Mureş) 1:02.67
2. Emil Dăncăneţ (CSU Politehnica Timişoata) 1:03.38
3. Matei State (CSA Steaua) 1:03.47

40 m mixt
1. Andrei Badea (CSA Steaua) 4:16.43
2. Kalman Koncz (CSM Târgu Mureş) 4:33.39
3. Andrei Iaschiu (CSM Constanţa) 4:33.47

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite