Danemarca verifică dacă balena găsită moartă este ”Timmy”, un exemplar juvenil salvat recent în Germania
Autorităţile din Danemarca au început să verifice vineri dacă balena găsită moartă în apele ţării lor ar putea fi “Timmy”, o balenă cu cocoaşă a cărei operaţiune de salvare şi eliberare a captivat opinia publică din ţara vecină Germania, informează Reuters.
Acel exemplar juvenil de sex masculin a fost ghidat printr-un canal proaspăt dragat până în interiorul unei barje umplute cu apă, înainte să fie transportat în Marea Nordului la începutul lunii mai, în cadrul unei operaţiuni finanţate de doi germani bogaţi. Balena eşuase prima dată în apele de mică adâncime din Marea Baltică, în apropiere de localitatea germană Timmerdorfer, de unde i-a fost atribuit numele.
Acest fapt a divizat însă opinia publică, unii dintre germani spunând că ar fi fost mai bine ca balena să fie eutanasiată, deoarece părea dezorientată sau bolnavă şi ar fi suferit prea mult din cauza stresului în timpul operaţiunii de salvare. “Timmy” a fost eliberat în cele din urmă din acea barjă pe 2 mai în Marea Nordului, între Danemarca şi Norvegia.
Agenţia pentru Protecţia Mediului din Danemarca a declarat vineri că balena cu cocoaşă găsită moartă în apropierea micuţei insule Anholt, în strâmtoarea Kattegat, la o distanţă de aproximativ 200 de kilometri, ar putea fi “Timmy”, iar probele de ţesut au fost deja prelevate în vederea unei posibile identificări.
“Această posibilitate nu poate fi exclusă”, a declarat purtătoarea de cuvânt Dorte Kofoed, referindu-se la speculaţiile potrivit cărora ar fi vorba despre “Timmy”.

