Dan Voiculescu mai așteaptă o săptămână ca să afle dacă va fi eliberat condiționat

11 iulie 2017, 11:43

Procurorii au cerut instanței alte dovezi ale faptului că Dan Voiculescu a scris cele 10 cărți pe care le aduce ca argument în favoarea eliberării sale condiționate, a transmis reporterul Andreea Anghel, pentru Telejurnal. Instanța a dat un nou termen, 18 iulie.

Pe 8 iunie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au luat decizia de a admite cererea de eliberare formulată de Dan Voiculescu, condamnat în 2013 la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată la Tribunalul Bucureşti. Dacă această instanţa va decide că Voiculescu poate fi eliberat condiţionat, atunci el va putea părăsi penitenciarul în care se află încarcerat din 2013.

Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, însă, chiar şi în aceste condiţii, fostul senator s-a adresat judecătorilor.

Judecătoria Sectorului 5 a explicat motivele care i-au condus pe judecători la decizia de a admite cererea de eliberare condiţionată formulată de Dan Voiculescu, instanţa precizând că a avut un comportament pozitiv, nefiind sancţionat, ba chiar recompensat.

În ceea ce priveşte neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susţin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenţie.

„Condiţia analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenţie, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activităţi lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc”, explică magistraţii în motivare.

Judecătorii au constatat că, până la 24 mai, Voiculescu a stat în închisoare în total 1.408 zile din cele 3.653 la care a fost condamnat, 387 dintre acesta fiind considerate executate pe baza muncii prestate, situaţe în care este îndeplinită condiţia referitoare la executarea a cel puțin o treime din pedeapsă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite