Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău, miercuri dimineaţa

Seismograf. Cutremur
Seismograf. Cutremur
8 April 2026, 09:46 (actualizat 8 April 2026, 11:37)

Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri, la ora locală 5:28, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 147,7 km în apropierea următoarelor oraşe: 52 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 56 km est de Braşov, 62 km sud de Buzău, 68 km sud de Focşani, 73 km nord de Ploieşti şi 99 km nord-est de Târgovişte.

De la începutul lunii aprilie, în România s-au produs trei mişcări tectonice, cu magnitudini cuprinse între 2,7 şi 4.

Cel mai important cutremur din acest an, cu magnitudinea 4,5, s-a produs în data de 26 februarie, în judeţul Vrancea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite