Curse anulate, întârzieri și haos pe aeroportul din Hamburg, unde personalul de la sol a fost în grevă de avertisment

4 februarie 2019, 18:25

Alte zeci de curse au avut întârzieri considerabile.

Greva a fost anunțată duminică de cel mai puternic sindicat din domeniu, care se află în negocieri pentru creșteri salariale.

Cei o mie de angajați de la sol solicită mărirea salariului cu 275 de euro. Personalul implicat în mișcarea sindicală îi include pe cei care întrețin avioanele între curse, pe cei care se ocupă de bagaje și de autobuzele ce transportă pasageri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite