Cumulul pensiei cu salariul nu este interzis în Educație și Cercetare, informează MEC
Ordonanța care interzicea cumularea celor două venituri a fost suspendată până în decembrie anul viitor.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât și în educație-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice acestor domenii, cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis, informează Ministerul Educației și Cercetării, într-un comunicat.
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David: „Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare și mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicațiile fiind importante și pentru alte sistem bugetare majore (ex.: sănătate).“

