Campanie de promovare a rezultatelor obţinute de cercetătorii români, lansată de MEC

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare (ANC), anunţă lansarea unei campanii în cadrul căreia, lunar, va fi promovată cel puţin o performanţă ştiinţifică majoră, cu impact semnificativ pentru societate, obţinută de cercetători din universităţile şi institutele de cercetare din România.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi publicate duminică

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională după soluţionarea contestaţiilor vor fi publicate duminică. Rata de promovare înainte de depunerea contestaţiilor a fost de 76,80%. Un număr de 20.268 de contestaţii au fost depuse la probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale.

Strategia pentru Digitalizarea sistemului de învăţământ. Până în 2027 toți profesorii vor învăța să folosească instrumentele digitale, iar elevii se vor familiariza mai ușor cu aceste competențe

Pandemia a forţat şcolile să treacă online, fără nicio pregătire, iar profesorii s-au văzut nevoiți să predea din fața calculatorului cum s-au priceput. Adaptarea înseamnă, însă, o pregătire continuă, iar ministerul Educației pregătește Strategia pentru Digitalizarea sistemului de învăţământ.

Numărul școlilor aflate în scenariul roșu a ajuns la 2500

Ministerul Educației și Cercetării anunță că, vineri, 23 octombrie, 2.500 de unități de învățământ sunt în  în scenariul roșu - cursuri online, 4.902 de unități de învățământ în scenariul galben, adică cursuri mixte, 0.254 de unități de învățământ în scenariul verde

Ultima Oră

Cele mai citite