Cum se distrează românii în minivacanța de Paști. Petreceri cu mese îmbelșugate, plimbări în parc, relaxare la spa

5 mai 2024, 19:01 (actualizat 5 mai 2024, 19:58)

Perioada de după Paști se transformă într-o mare petrecere de trei zile şi trei nopţi pentru mulți dintre români.

Mesele îmbelșugate, stropite cu vin și acompaniate de muzica populară sunt ingrediente sigure pentru o minivacanță perfectă. Iar berbecuțul la proțap este vedeta. Dar și ciorba de miel, primul fel, cu care, conform tradiției, începe masa.

La Brașov, a fost o mare petrecere câmpenească. Cu bucate multe, muzică și voie bună.

Afară, micii sfârâiau pe grătare, berbecuțul se frigea la proțap, și mai multe tăvi cu legume se coceau pe plită, băițuit la final cu un amestec de lămâie, bere și usturoi.

Pentru cei care țin la tradiție, ciorba a fost primul fel de mâncare. â

Petrecerile și grătarele au fost încinse și în curțile pensiunilor din zona Moldovei. Tot ceea ce este mai bun se asează pe mese. Berbecuțul la proțap a fost vedetă.

Pe litoral, mesele sunt încarcate cu platouri pline cu salate, fripturi, peşte și diferitelor tipuri de cozonac. Este nelipsit mielul la proțap. Dar şi micii au sfârâit pe grătare.

Cine dorește, se poate răsfață cu un cocktail preparat pe loc.

Petrecerile sunt întrerupte doar pentru câteva ore de câte o plimbare pe la obiectivele turistice din zonă.

Parcurile, terasele, piscinele, dar şi centrele comerciale, care au avut program chiar si astazi, în prima zi de Paşte, au fost principalele atracţii ale celor are au rămas acasă și nu au plecat la rude sau în vacanță.

Vremea caldă nu i-a ţinut în case pe bucureştenii care au rămas în oraş de Paşte. Cel mai mare parc din Capitală a devenit loc de promenadă pentru cei care au vrut să facă un pic de mișcare după masa copioasă de la prânz.

Nici mall-urile nu au fost ocolite, iar aici ofertele au fost pentru toate gusturile. S-a patinat, s-a făcut shopping, s-a luat un supliment la masa de Paște şi s-a mers la film.

Mâine e ultima zi liberă din această minivacanță prelungită, așa ca distracția și relaxarea vor continua.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă