Criza acută de medici face încă o victimă în România. Un bărbat a murit în ambulanță, în timp ce era transportat de la Slatina la Craiova

28 January 2025, 19:06

Criza acută de medici face încă o victimă în România. Vă avertizăm, urmează informații cu impact emoțional! Un pacient cu afecțiuni cardiace a făcut preinfarct acasă dar și în spital, în Slatina, unde nu există un cardiolog de gardă. După aproape 3 ore, medicii au decis să-l transporte 50 de kilometri până la Spitalul Județean din Craiova. Pe drum, inima a mai cedat o dată. Și nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. Se fac acum mai multe anchete și a fost deschis și un dosar de ucidere din culpă.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a făcut preinfarct și a fost dus la spital, în Slatina.

Soția pacientului decedat: L-au băgat la UPU, a ieșit o asistentă și mi-a spus că a făcut alt stop cardio-respirator. Mi-a spus medicul legist de acolo că, dacă era medic aici, la Slatina, îl salvau.

Medicii din Slatina i-au făcut analize, dar nu aveau cardiolog de gardă și, de aceea, au hotărât să-l transfere, dar inima bărbatului nu a mai rezistat. Personalul medical a făcut tot ce s-a putut, susține conducere unității medicale.

Emilian Postelnicu, purtător de cuvânt, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina: Pacientul a ajuns în stop cardio-respirator, intubat și ventilat mecanic. A fost resuscitat, s-a luat legătura cu spitalul din Craiova, care a acceptat transferul, a fost dus la ambulanță și a intervenit alt stop cardio-respirator.

Claudiu Şerban, purtător de cuvânt, IPJ Olt: Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă.

În spitalul din Slatina există doar 5 specialişti, jumătate din minimul necesar. Compartimentul Cardiologie de la ATI a și fost închis din acest motiv. În urgență, medicii văd zilnic și 50 de pacienți.

Dr. Gabriel Preduţ, şef secţie Cardiologie, SJU Slatina: Efortul este foarte mare în perioada asta, fiind foarte puțini medici efortul s-a dublat. Până unde mergem, nu știm.

La sfârșitul anului trecut, conducerea unității a suspendat și gărzile la Secția Oftalmologie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite