Creşte nemulțumirea oamenilor evacuați din blocurile afectate de explozia din Rahova

25 October 2025, 21:37

Printre locatari sunt și câțiva care spun că autoritățile nu i-au ajutat așa cum se așteptau, iar alții se descurcă tot mai greu pe cont propriu. Și așteaptă ca responsabilii locali să-i anunțe când vor putea să revină în locuințele care nu au fost afectate de explozie.

La etajul 2 al blocului aflat pe Calea Rahovei, față în față cu clădirea în care a avut loc explozia, stătea un bătrân în vârstă de 76 de ani. Fiul acestuia s-a întors astăzi în locuință, însoțit de polițiști, pentru a izola geamurile.

Deocamdată am venit să punem folie în geamuri și cam atât. Am înțeles că nu-I lasă să intre, rezolvă toate problemele la coloana principală. Mai problematic este că a fost apartamentul în care au fost propagate niște resturi umane.

Locatarii blocului sunt și acum îngroziți de ceea ce au văzut după explozie.

Am un fel de tremur nervos. Adică dacă vreau să scriu ceva, să dau un mesaj, acum mi-e foarte greu. Mănânc o literă sau nu-mi iese un cuvânt perfect. De la șocul pe care l-ați avut? De la șocul pe care l-am resimțit.

Tot în zonă am găsit-o și pe vecina acesteia, care încă așteaptă un ajutor de la primărie.

Unde v-ați dus după ce ați ieșit din casă? Am un nepot la care stăm. Pentru dumnevoastră s-a asigurat o locuință. Primăria a transmis că vă asigura ceva? Nu, la apartamentul 1 nu ne-au dat nici chirie, nici bani, nimic.

Și cei care au refuzat ajutorul Municipalității se descurcă tot mai greu.

Primăria a oferit o locuința? A oferit, dar nu m-am dus. De ce ați refuzat? Să stau mai aproape.

Până acum, 140 de persoane au apelat la variantele de cazare oferite de primărie.

Stelian Bujduveanu, primar interimar al Capitalei: Numărul o să crească la 190, o parte au stat la familii și acum se reîntorc să ceară un suport primăriei, iar peste 12 familii din blocul afectat de explozie, din cele 54, au fost deja relocate pe termen mediu și lung. Iar în perioada următoare, toate cele 54 vor fi relocate. Nimeni nu va rămâne fără o locuință.

Situația persoanelor rămase fără adăpost i-a impresionat pe reprezentanții mai multor restaurante, care le-au venit în ajutor cu zeci de porții de mâncare.

Reprezentant restaurant: Știm de cele întâmplate, cum am avut prima ocazie, am venit să oferim câteva porții de mâncare. Avem 40 la noi, sunt în pregătire următoarele 300.

Între timp, starea unora dintre persoanele rănite în explozia din cartierul bucureștean Rahova s-a ameliorat. Pacientul cu arsuri trimis în Austria revine în țară, a anunțat ministrul Sănătății. Iar un alt pacient, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost externat.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: Pacientul ars transferat în Austria se întoarce în România, stare lui este favorabilă, nu mai necesită ATI, va fi internat în secție clasică și monitorizat. Pacienții de la Floreasca – unul a fost externat, urmează alți doi probabil săptămâna viitoare, cu stare mult ameliorată, nu necesită decât monitorizare simplă. Iar copiii – unul a fost externat, altul este în continuare la Grigore Alexandrescu, cu prognostic favorabil. Alt pacient de la Bagdasar-Arseni are o evoluție bună.

Săptămâna viitoare ar trebui să înceapă punerea în siguranță a blocului în care, în urmă cu o săptămână, s-a produs tragedia care a zguduit o țară întreagă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite