CORESPONDENȚĂ DIN DIYARBAKIR: Imagini cu un bloc doborât, de nouă etaje, desfăcut bucățică cu bucățică de muncitorii care se opresc doar când li se pare că din ruine se aude o voce

Ruinele din imagini reprezintă un bloc cu vreo nouă etaje, acum mai au de adunat cam trei etaje, deci în patru zile, oamenii au adunat, bucățică cu bucățică, sute de tone de beton, de fier, a transmis Adelin Petrișor, din Turcia, pentru Ora de Știri. Au dat găuri, au tăiat cu flexul, au fragmentat cam șase etaje.

Citește și Corespondență din Turcia | Adelin Petrișor: Copiii dorm pe jos pe holurile hotelurilor, părinții stau în picioare și îi păzesc. De ce în hol? Pentru că este singurul loc încălzit

Au făcut morman din obiecte găsite în case: jucării, lenjerie, haine, televizoare.

Oamenii lucrează non-stop, însă șansele ca cineva să fie găsit în viață sunt din ce în ce mai mici. Sunt muncitori, maiștri, salvatori, lucrează în continuu. Muncitorii fac bucăți grinzile de beton și le încarcă cu macarelele în camioane. Imaginea acestui bloc prăbușit trebuie multiplicată de 6.400 de ori pentru a avea o oarecare idee despre magnitudinea dezastrului de aici. Pentru că sunt 6.400 de clădiri, în Turcia, care au fost distruse.

Șansele de supraviețuire sunt mari în primele 24 de ore, specialiștii spun că sunt cam 74%. După 72 de ore scad la 22%, iar în a cincea zi deja sunt șanse minime, cam 6%. Asta nu-i împiedică pe oameni să-și facă datoria, sunt mii de salvatori în cele 10 provincii afectate, sute de câini de căutare, inclusiv echipe aduse din România.

Inclusiv românca cu care am vorbit ieri în Gaziantep spunea că nu s-a acționat foarte ferm încă din prima zi și că au fost neînțelegeri între diversele structuri ale statului. Și Recep Erdogan și alți oficiali spuneau că s-a intervenit greu pentru că a fost vorba de vreme urâtă și că a fost complicat de ajuns în anumite locuri. Noi, alți jurnaliști, am transmis din marile orașe. Imaginați-vă însă că s-au prăbușit clădiri și în localități izolate, cu probleme mult mai mari. Noi transmitem dintr-un oraș care are 1,7 milioane de locuitori, ieri dintr-unul de 2,4 milioane de locuitori, unde autoritățile s-au mișcat ceva mai repede. Însă toți cei cu care am vorbit recunosc că de a doua zi lucrurile au intrat cumva în normal.

Muncitorii din vârful ruinelor sapă în continuu, din când în când ni se strigă să facem liniște, pentru că li se pare că se aude ceva, sau descoperă ceva cu endocamere, niște camere video foarte mici cu care caută printre dărâmături. Și în momentul în care cred că au dat de un om, toată lumea se oprește, se face liniște și un salvator strigă, încearcă să ia legătura cu cine ar putea fi acolo.

Cei mai mulți dintre oameni dorm în mașini, la rude. Toate blocurile din jur care au rămas în picioare sunt goale, oamenii nu mai locuiesc în ele, așteaptă expertizarea lor. A fost foarte greu pentru noi să găsim benzină în Gaziantep, pentru că sunt mii de oameni care stau și dorm în mașini, se încălzesc de la motor. Am găsit benzină abia pe autostradă. Hotelurile din Gaziantep nu au căldură, noi ne-am luat o cameră acolo, însă am dormit în mașină, pentru că a fost mult mai cald. Singurul loc încălzit din acel hotel, însă nu era niciun loc acolo, pentru că toate canapelele și fotoliile erau ocupate de copii care dormeau, părinții dormeau în picioare.

Fiecare mânâncă ce poate, în Gaziantep nu găsești la restaurant mâncare. Găsești o ciorbă, o supă aduse de voluntari. Altfel, ai doar alune, arahide, biscuiți, lucruri de genul ăsta.