Coreea de Nord construiește un nou distrugător uriaș de 5.000 de tone. Termen-limită: 2026
Coreea de Nord a anunțat că va construi un al treilea distrugător de 5.000 de tone pentru marina sa militară, potrivit agenției de presă de stat KCNA, citată marți de AFP. Decizia vine în contextul ambițiilor tot mai mari ale regimului de la Phenian de a-și consolida capacitățile navale într-un climat regional tensionat.
Construcția noii nave va avea loc la șantierul naval Nampo, unde luni a avut loc un miting al muncitorilor care și-au asumat angajamentul de a finaliza distrugătorul până la 10 octombrie 2026 — o dată simbolică, ce marchează aniversarea fondării Partidului Muncitorilor, forța politică dominantă din Coreea de Nord, scrie Agerpres.
Noua navă este descrisă ca fiind „Distrugătorul nr. 3 din clasa Choe Hyon”, un model considerat de Phenian drept „puternic și esențial pentru apărarea suveranității maritime”.
Potrivit KCNA, directorul șantierului a făcut apel la respectarea termenului de livrare, în numele „sprijinirii forțelor armate puternice” și a apărării „intereselor naționale”.
Regimul nord-coreean a lansat deja două distrugătoare similare în 2024, însă una dintre lansări s-a încheiat cu un accident grav. Mai exact, pe 21 mai, în portul Chongjin, o primă încercare de lansare a distrugătorului Kang Kon — numit după un general nord-coreean din Războiul din Coreea — s-a soldat cu răsturnarea navei și avarii serioase la partea inferioară a carenei.
Liderul Kim Jong Un a numit incidentul „un act criminal cauzat de neglijență absolută”, iar patru persoane au fost arestate ulterior în legătură cu acest eșec. Nava a fost relansată la apă în iunie, în cadrul unei ceremonii oficiale la șantierul naval Rajin din orașul Rason.

