Cooperare între Institutul Clinic Fundeni și Spitalul pediatric ”Bambino Gesù” al Sfântului Scaun de la Vatican

Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, George Bologan, a participat miercuri la semnarea Scrisorii de Intenție privind cooperarea dintre Institutul Clinic Fundeni și Spitalul pediatric ”Bambino Gesù” al Sfântului Scaun (OPBG), informează Ambasada, într-un comunicat.
Cooperarea între cele două spitale presupune: formarea personalului medical pentru transferul de competențe, abilități și cunoștințe în domeniul medicinei pediatrice, consultări între specialiștii celor două instituții, prin corespondență sau video-conferințe, în cazurile pediatrice complexe.
Pentru cazurile pediatrice dificile este prevăzută posibilitatea ca, de comun acord, unii pacienți să se poată adresa Spitalului Pediatric „Bambino Gesù” pentru diagnostic și tratament on site.
Din partea Institutului Clinic Fundeni a semnat prof. univ. dr. Anca Coliță, managerul instituției, iar din partea clinicii vaticane, președintele instituției, Tiziano Onesti. Din delegație a făcut parte și arhidiaconul Mihail Bucă, implicat în acțiuni umanitare de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer.
”Colaborarea și interconexiunea instituțiilor care se dedică grijii pentru cei suferinzi și disperați din cauza pierderii sănătății sunt esențiale, deoarece prin proiectele lor binele și speranța pătrund în lume, iar speranța înseamnă viață”, a declarat ambasadorul George Bologan.
Ambasada României susține și încurajează oportunitățile de cooperare pe care le deschid cele două instituții medicale de excelență, în beneficiul micilor pacienți români.