EXCLUSIV Ministrul spaniol de Interne, decorat cu Steaua României. Ambasadorul George Bologan își încheie misiunea

Ministrul spaniol de interne a fost decorat cu Steaua României în Grad de Mare Ofițer, cea mai înaltă distincție oferită de președintele României, în cadrul ultimului act oficial al Ambasadorului George Bologan în Spania. O recepție a fost găzduită de Casa Armatei din Madrid, unde au fost premiați și membri ai comunității românești.

Sprijin din Spania pentru aderarea României la Schengen. Mesaj transmis de Ziua Poliției Române

România îndeplineşte toate condiţiile tehnice şi va avea sprijinul Spaniei pentru intrarea în spaţiul Shengen. Este promisiunea ofiţerilor din cadrul Gărzii Civile şi a Ministerului de Interne spaniol, de Ziua Poliţiei Române. A fost sărbătorită la Madrid prin recunoaşterea relaţiilor strânse de colaborare dintre cele două ţări în misiuni de combatere a criminalităţii şi asigurarea securitaţii la nivel european.

Zeci de mii de tineri români s-au mutat recent în Spania. Ambasadorul George Bologan: Să îi îndemnăm și pe alți compatrioți să se implice în viața poltică a statului în care trăiesc

Tânăr, între 27 și 40 de ani, căsătorit, are copii și e dornic să investească în imobiliare, Horeca sau IT. Iată noul profil al imigrantului român în Spania. Zeci de mii de tineri români s-au mutat în peninsulă de la începutul anului. Au contat clima, stabilitatea și calitatea vieții. Despre comunitatea românească și noua generație de migranți ne-a vorbit, în exclusivitate, noul Ambasador al României în Spania. George Bologan consideră că televiziunea publică este o punte de legătură între românii de pretutindeni.

Mihai Gane, cel mai citit poet român din Spania, premiat la Târgul de Carte de la Madrid

Mihai Gane, cel mai citit poet din Spania, a fost distins cu diploma de excelenta pentru contributia adusa imaginii României în Spania. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de a 81-a ediții a Târgului de Carte de la Madrid, care acum a fost mai mare ca niciodată.  ICR a adus în fața cititorilor zeci de autori și traducători români de succes în Spania.

Ambasadorul României în Italia, George Bologan: Voluntarii români au fost întâmpinați de autorități de la cel mai înalt nivel. Miercuri dimineață au început activitatea

O echipă formată din medici și asistenți români a plecat în Italia, în cea mai afectată zona pentru a lucra alături de cadrele medicale de acolo, timp de două săptămâni. Au fost selectați pe baza de voluntariat. Vorbim despre aceasta misiune cu ambasadorul României în Italia, George Bologan.

Ultima Oră

Cele mai citite