Controverse după decizia instanței privind șoferii drogați. Procurorul general cere modificarea de urgență a legii
Procurorul general al României cere modificarea de urgență a legii după decizia Înaltei Curți privind șoferii drogați. Instanța supremă a stabilit că e nevoie de expertize pentru a demonstra dacă substanțele psihoactive le-au afectat acestora capacitatea de a conduce. Toți șoferii drogați la volan vor cere acum astfel de expertize, inclusiv Vlad Pascu, atrag atenția juriștii. Alți specialiști spun însă că decizia Înaltei Curți îi protejează pe cei care iau medicamente sau a căror capacitate de a conduce nu le este afectată.
Procurorul general al României atrage atenția că siguranța pe șosele este în pericol, iar riscul ca șoferii drogați să rămână cu permisul de conducere în buzunar este foarte mare.
Alex Florența, procuror general al României: Sub avalanșa unor astfel de solicitări de expertiză, e posibil ca o expertiză de acest tip să dureze 1-2 ani. În acest interval de timp, acel șofer, care a fost depistat și s-a stabilit, pe baza unor probe legale în sânge, o anumită concentrație a acestor substanțe psihoactive, va trebui lăsat în continuare să conducă până când o astfel de expertiză va fi făcută și va atesta că da, a avut sau nu aptitudinea de a-i afecta abilitățile de șofer și, implicit, reprezintă o infracțiune.
Procurorul general cere modificarea de urgență a legii astfel încât șoferii să fie sancționați penal și să rămână fără permis dacă sunt depistați cu substanțe psihoactive în sânge, fără să se mai analizeze dacă acestea le-au afectat capacitatea de a conduce. Și avocatul Adrian Cuculis atrage atenția că, după decizia Înaltei Curți, șoferii drogați anchetați sau judecați vor cere cu toții expertize ca să se stabilească dacă le-a fost afectată capacitatea de a conduce. Inclusiv Vlad Pascu, din cazul 2 Mai.
Adrian Cuculis, avocat: Cei care se află într-o procedură judiciară sau într-una de cercetare judecătorească în fața instanțelor, sau chiar și cei care au fost condamnați și se află în executarea pedepselor vor putea să invoce că și în cazul lor ar trebui să se stabilească dacă într-adevăr au avut capacitatea de a conduce diminuată, afectată.
Expertul antidrog Cătălin Țone solicită să fie amendați șoferii depistați cu substanțe interzise în organism, dar în cazul cărora expertiza spune că nu i-a fost afectată aptitudinea de a conduce.
Cătălin Țone, expert antidrog: Așa cum se prevede la alcoolemie: până în 0,8 la mie este contravenție și măsura complementară – suspendarea dreptului de a conduce, iar ce depășește 0,8 la mie este infracțiune.
Experții comunității Declic spun că, dimporivă, decizia Înaltei Curți îi protejează pe șoferii care iau medicamente sau care nu au afectată capacitatea de a conduce. Ei susțin că expertizele nu durează și nu costă foarte mult.
Vlad Zaha, expert criminolog, comunitatea Declic: Instanțele se vor putea concentra acum strict asupra cazurilor reale de condus sub influență.
GABRIEL GORUN, medic legist: Expertiza propriu-zisă pleacă de la premisa existenței deja a analizei de laborator și, ca atare, ea se desfășoară într-un termen mai mult decât rezonabil, de câteva săptămâni.
Decizia Înaltei Curți a fost redactată și trimisă la Monitorul Oficial. Și intră în vigoare imediat ce va fi publicată.