Prima zi a consultărilor de la Cotroceni s-a încheiat cu angajamente pentru reducerea cheltuielilor. Se formează un grup tehnic pentru soluții la criza bugetară

28 mai 2025, 06:38 (actualizat 28 mai 2025, 21:01)

Prima zi a consultărilor convocate de președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, cu partidele politice pentru formarea Guvernului s-a încheiat. Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților naționale au recunoscut gravitatea crizei bugetare și „și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile”, potrivit unui comunicat oficial al Administrației Prezidențiale.

La inițiativa președintelui, s-a decis ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat „un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv”.

„Delegățiile partidelor (…) au subliniat că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile”, se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

În urma discuțiilor, partidele participante au convenit, la inițiativa șefului statului, „ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv”.

Pentru acest obiectiv, se va constitui un grup de lucru tehnic, format din reprezentanții formațiunilor politice și ai minorităților naționale, care își va desfășura prima ședință joi, 29 mai, ora 15:00, tot la Palatul Cotroceni. Din partea Administrației Prezidențiale, la discuții vor participa Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.

La consultări au fost invitați și reprezentanții POT și ai parlamentarilor neafiliați. În schimb, AUR și SOS România au refuzat să participe la discuții, conform comunicatului oficial.

ACTUALIZARE 20:00 Consultări la Cotroceni/ Gavrilă (POT) susține diminuarea taxelor și o mai bună colectare a acestora

ACTUALIZARE 18.00 Preşedintele Nicuşor Dan discută cu reprezentanţii POT

Consultările informale ale preşedintelui Nicuşor Dan cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare continuă, miercuri, la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii Partidului Oamenilor Tineri (POT).

Delegaţia acestui partid este formată din preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, şi deputaţii Daniel Grofu, Răzvan Chiriţă şi Gabriela Porumboiu.

Parlamentarii neafiliaţi sunt aşteptaţi la discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan începând cu ora 19:00.

ACTUALIZARE 17.00 După discuţiile cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale, şeful statului ar fi trebuit să aibă consultări cu reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) şi ai partidului S.O.S. România, însă aceştia au anunţat că nu participă.

ACTUALIZARE 15.20 Au început dezbaterile cu grupul parlamentar al minorităților naționale. Delegația este una numeroasă cu 12 participanți: Varujan Pambuccian, Ionel Stancu, Ștefan Bouda, Varol Amet, Silviu Feodor, Ghervazen Longer, Adrian-Miroslav Merka, Gheorghe Nacov, Nicolae Păun, Nicolae-Miroslav Petrețchi, Bogdan-Alin Stoica și Dragoș-Gabriel Zisopol.

ACTUALIZARE 15.15 Kelemen Hunor a declarat, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că discuțiile s-au axat pe problemele bugetului, reducerea deficitului, dar și formarea unui viitor guvern cu o majoritate în Parlament.

„Problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu foarte multă seriozitate și trebuie să găsim soluții echilibrate (…) Prima provocare este să aducem venituri în plus, aproape 30 de miliarde, daca vrem deficit de 7%. Acest lucru nu se poate doar prin creșterea de taxe și impozite sau tăieri de cheltuieli. Ar înseamna un dezechilibru bugetar care duce la tensiuni în societate”, a explicat Hunor.

ACTUALIZARE 15.00 Demisionarii din POT anunţă că rămân independenţi şi că merg la Cotroceni „cu un mesaj unitar”. Deputaţii şi senatorii demisionari din Partidul Oamenilor Tineri (POT) au anunţat că rămân independenţi, deşi au oferte de la mai multe partide, şi vor promova valorile europene, inclusiv în discuţiile convocate de preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni.

ACTUALIZARE 14.45 Dominic Fritz: USR nu este de acord cu introducerea de noi taxe și impozite

ACTUALIZARE 13.50 Consultările informale ale preşedintelui Nicuşor Dan cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare continuă, miercuri, cu delegaţia Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

Din delegaţia UDMR fac parte Kelemen Hunor – preşedintele formaţiunii, Cseke Attila, Tanczos Barna, Lorand Turos, Antal Arpad şi Miklos Zoltan.

ACTUALIZARE 13.30 Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Este posibil să fim nevoiți să creștem taxe și impozite

ACTUALIZARE ORA 12.10 Preşedintele Nicuşor Dan a primit la discuții delegaţia Uniunii Salvaţi România (USR).

Din delegaţia USR fac parte preşedintele interimar al formaţiunii, Dominic Fritz, deputaţii Cătălin Drulă, Radu Mihaiu, Allen Coliban, Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi europarlamentarul Vlad Voiculescu.

CITEȘTE ȘI: Consultări la Cotroceni | Grindeanu: S-a discutat foarte mult despre lucrurile care ţin de realitatea economică la zi

ACTUALIZARE 10.40 Consultările informale ale preşedintelui Nicuşor Dan cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare continuă cu delegaţia Partidului Naţional Liberal.

Din delegaţia PNL fac parte preşedintele interimar al partidului, Ilie Bolojan, şi liderii liberali Adrian Veştea, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu şi Dan Motreanu.

ACTUALIZARE 10.20 Delegația PSD a finalizat discuțiile cu președintele Nicușor Dan.

ACTUALIZARE ORA 9.00 Primul partid care participă la consultările cu președintele Nicușor Dan este Partidul Social Democrat.

Delegația PSD este formată din:
1.⁠ ⁠Sorin-Mihai Grindeanu, Președinte interimar PSD, Ministru, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
2.⁠ ⁠Mihai Tudose, Președinte Consiliul Național PSD, Membru Parlamentul European
3.⁠ ⁠Marian Neacșu, Vicepreședinte PSD, Viceprim-ministru
4.⁠ ⁠Victor Negrescu, Vicepreședinte PSD, Vicepreședinte Parlamentul European
5.⁠ ⁠Lia Olguța Vasilescu, Vicepreședinte PSD, Primar Municipiul Craiova
6.⁠ Paul Stănescu, Secretar general PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că discuţiile de miercuri de la Palatul Cotroceni cu formaţiunile parlamentare vizează modalitatea de echilibrare a bugetului de stat şi noul Guvern, despre care a afirmat că speră să se formeze în două-trei săptămâni şi din el să facă parte cele patru partide pro-occidentale.

„(Consultările) sunt pe două planuri: unu – să vedem cum echilibrăm bugetul şi doi – să vedem cum facem Guvernul, dar al doilea depinde de primul”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri, într-o declaraţie acordată presei în faţa casei sale. Preşedintele a precizat că marţi a avut discuţii tehnice referitoare la reducerea cheltuielilor statului. „Au fost discuţii tehnice pentru a găsi locuri în care să putem să tăiem din cheltuielile statului. (…) Sunt nişte locuri. Acum să vedem care este viziunea partidelor”, a transmis şeful statului, citat de Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările au fost iniţiate în temeiul prevederilor articolului 80 alineatul (2) din Constituţie şi vizează situaţia economică şi politică a ţării.

Şeful statului a precizat înainte să înceapă consultările de astăzi că este vorba de o primă rundă de discuţii preliminare. A adăugat că speră ca, în aproximativ trei săptămâni, să avem un Guvern și că nu dorește ca caesta să fie unul tehnocrat, ci unul politic care să își asume toate reformele necesare și care să beneficieze de o majoritate parlamentară.

Preşedintele Nicuşor Dan afirma, luni, că un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară este, în acest moment, în interesul României.

„Este în interesul naţional al României ca, în acest moment, să aibă un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară. Pentru toate lucrurile pe care le-am spus: pentru a da stabilitate, predictibilitate, pentru ca să reuşim să ne împrumutăm mai ieftin decât ne împrumutăm. Şi eu cred că, în faţa interesului naţional, un partid nu poate să spună nu”, a declarat Nicuşor Dan, la Parlament, întrebat cum îi convinge pe social-democraţi să intre în noul guvern, pentru că au dat semnale că nu doresc.

El a subliniat că reformele fiscale sunt inevitabile şi e obligatoriu ca România să le facă.

„Şi eu cred că românii vor pune acea presiune pozitivă pentru ca partide politice să şi le asume”, a adăugat Nicuşor Dan.


Primii care urmează să se prezinte la consultări sunt reprezentanţii Partidului Social Democrat (PSD), de la ora 9:00.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că delegaţia social-democrată se va prezenta la discuţii cu „un mandat deschis tuturor opţiunilor, fără a pretinde ceva” şi va prezenta un set de măsuri şi o viziune social-democrată privind viitoarea guvernare.

Grindeanu a enumerat şi „liniile roşii” peste care PSD nu poate trece pentru a intra la guvernare: „o subfinanţare către autorităţile locale”, „o eventuală diminuare a zonei de investiţii în România” şi, de asemenea, „o eventuală scădere a veniturilor românilor”.

Alături de Sorin Grindeanu, în delegaţia PSD de la consultări vor fi Lia Olguţa Vasilescu şi Victor Negrescu.

De la ora 10:30 sunt aşteptaţi la consultări reprezentanţii Partidului Naţional Liberal (PNL).

Secretarul general al PNL, Adrian Veştea, consideră că toate partidele proeuropene trebuie să se regăsească în structura guvernamentală, iar cei de „bună credinţă” trebuie să aibă „flexibilitate” şi „deschidere” pentru un program comun de guvernare.

„Cred că este necesar ca, astăzi, fiecare dintre cei care sunt de bună credinţă şi vor să contribuie la o mai bună situaţie economică a României să fie prezenţi, să aibă flexibilitate şi deschiderea să gândim împreună un program de guvernare”, a afirmat, marţi, Veştea.

Alături de preşedintele interimar al PNL, la consultările de la Palatul Cotroceni urmează să fie prezenţi şi liderii liberali Adrian Veştea, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu şi Dan Motreanu.

Delegaţia Uniunii Salvaţi România (USR) este aşteptată la discuţii de la ora 12:00.

Liderii USR îi vor transmite preşedintelui Nicuşor Dan că formaţiunea este pregătită să participe la formarea unui guvern „stabil, credibil şi reformist”, a declarat liderul deputaţilor formaţiunii, Ionuţ Moşteanu, pentru Agerpres.

Propunerile USR vizează, între altele, reducerea cheltuielilor „inutile şi stoparea risipei” din bani publici, precum şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi implementarea „reală” a PNRR.

Delegaţii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) sunt programaţi la consultări de la ora 13:30.

Mandatul delegaţiei UDMR este unul larg, deschis, discuţiile urmând să se axeze pe situaţia economică, a afirmat liderul Uniunii, Kelemen Hunor, care crede că până la data de 14 iunie ar trebuie să avem un nou guvern.

Întrebat dacă îşi menţine poziţia potrivit căreia UDMR nu vrea să facă parte dintr-un guvern minoritar, el a arătat că varianta Uniunii „şi prima variantă pentru toată lumea este un guvern majoritar”.

Alături de Kelemen Hunor urmează să fie prezenţi la consultări Cseke Attila, Tzancos Barna, Antal Arpad şi Miklos Zoltan.

Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale va urma la consultări de la ora 15:00, iar Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – la ora 16:00.

Purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tanasă, a anunţat, însă, că partidul pe care îl reprezintă nu se va prezenta la consultări, dacă şeful statului nu îşi cere scuze public pentru „afirmaţiile părtinitoare şi profund nedemocratice făcute în timpul campaniei electorale”.

„Aţi declarat, fără reţinere, că în eventualitatea în care veţi ajunge preşedinte, veţi colabora doar cu anumite partide parlamentare, excluzând deliberat formaţiuni care au primit încrederea a milioane de cetăţeni români. (…) Nu putem gira un simulacru de dialog al cărui scop real este consolidarea unei noi trădări naţionale, prin readucerea la guvernare a aceloraşi partide ale sistemului care, în ultimii 35 de ani, au distrus economia, au îndepărtat milioane de români din ţară şi au compromis viitorul a generaţii întregi”, a afirmat Tanasă, marţi, citat într-un comunicat al AUR.

Partidul S.O.S. România este aşteptat la consultările cu preşedintele Nicuşor Dan de la ora 17:00, iar de la ora 18:00 sunt programate discuţiile cu Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, declara pe 21 mai că reprezentanţii partidului său vor merge la consultări la Palatul Cotroceni, dacă şeful statului îi va invita.

„Vom merge, pentru că este foarte important ca cei 5,3 milioane de români să fie reprezentaţi. Vocea lor să fie auzită, cererile lor să fie auzite. Şi noi asta vom face. Nu schimbăm direcţia. Nu ne compromitem, însă trebuie să depăşim anumite momente şi să fim pragmatici „, lidera POT.

Delegaţia acestui partid va fi formată din deputaţii Anamaria Gavrilă, Daniel Grofu, Răzvan Chiriţă şi Gabriela Porumboiu.

Parlamentarii neafiliaţi sunt aşteptaţi la discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan începând cu ora 19:00. Printre aceşti se va afla şi deputatul George Becali, care a confirmat, într-o intervenţie la Digi 24, că se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite